Facultatea de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, Simpozionului ştiinţific cu participare internaţională „Dezvoltarea durabilă în agricultură şi horticultură”, prilej care a reunit, la Craiova, cadre universitare, cercetători, doctoranzi, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi producători, pentru a-şi împărtăşi experienţele, ideile inovative şi rezultatele cercetărilor în domeniile: agricultură, horticultură, ingineria produselor alimentare, biologie, silvicultură, zootehnie, protecţia mediului şi dezvoltare durabilă.
Totodată, cei mai de seamă producători de vin din Oltenia au fost prezenţi la eveniment pentru a-şi prezenta marfa. În cadrul aceluiaşi eveniment, a avut loc ceremonia de decernare a titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii din Craiova, a Profesorului Emerit Dr. Jocelyne Perard, responsabil al Catedrei UNESCO «Cultura şi Tradiţiile vinului» la Universitatea Bourgogne din Dijon, Franţa, membru al Consiliului Superior al Meteorologiei Naţionale din Franţa – Comisia «Educaţie şi formare», membru al Consiliului ştiinţific al Institutului de ştiinţe ale Viei şi Vinului – Universitatea Bordeaux, membru asociat al UMR CNRS nr. 5210 – Centrul de Cercetări de Climatologie al Universităţii din Bourgogne.
Expoziţia de vinuri din cadrul evenimentului s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, prilej pentru craioveni să deguste şi să cumpere numeroase soiuri de vinuri.
Despre vinurile aduse în holul Universităţii din Craiova, în cadrul simpozionului „Dezvoltarea durabilă în agricultură şi horticultură”, ne-a vorbit Ştefania Costea, reprezentanta unei companii de vinuri.
Avem mai multe tipuri de vinuri aici. Avem vinuri în gama de jos, gama de mijloc şi gama de sus. Pentru cei care au bugetul mai mic avem vinuri în gama de jos şi sunt vinuri, pe care de obicei le caută băutorii de vinuri obişnuiţi, demiseci şi demidulci, în general asta se caută. Avem şi vinuri premiate, care au luat anul acesta medalia de argint la Mondial du Rose. Zona noastră este foarte favorabilă vinurilor roşii, iar vinul nostru de top este un vin, care a câştigat anul acesta medalia de aur la concursuri în ţară, iar anul acesta – argint. Preţurile variază între 12 lei sticla pentru gama de jos şi 35 lei pentru vinul de top.
A declarat Ştefania Costea, director de calitate şi siguranţă a alimentului
Cosmin Bică, reprezentant al unei companii de vinuri, ne vorbeşte despre vinurile 100% româneşti.
Sunt vinuri 100% româneşti, făcute pe pământ românesc, cam cea mai bună zonă din ţară în ceea ce priveşte producţia de vinuri. Am adus o clasă de vinuri medie, pe care orice om şi-o poate permite, iar preţurile variază între 15 şi 20 lei. Sunt vinuri atât roşii, albe, dar şi roze. Avem şi vinuri premium, cele mai vechi fiind din anul 2000, iar acestea se îmbuteliază la sticlă de un litru jumătate. Au fost foarte mulţi oameni interesaţi, au venit să deguste şi chiar am avut cereri pentru vânzare. Eu cred că acest eveniment a decurs bine pentru noi.
Ne-a spus un alt reprezentat al unei companii de vinuri, Cosmin Bică
În cadrul evenimentului au fost prezentate vinuri de colecţie, dar şi vinuri obţinute din soiuri tinere, precum şi soiuri autentice olteneşti, toate sortimentele putând fi degustate şi cumpărate.





