Craiova: centru pentru adicții, extins și modernizat
Consilierii locali ai municipiului Craiova sunt chemați să aprobe, în ședința din 25 iunie, două proiecte de hotărâre esențiale pentru dezvoltarea serviciilor dedicate sănătății mintale și prevenirii adicțiilor.
Documentele publicate de Primăria Craiova vizează aprobarea proiectului de investiții, a acordului de parteneriat și a cheltuielilor aferente, precum și aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru extinderea și modernizarea Centrului de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor – Compartiment Adulți.
Investiție de peste 7 milioane de lei
Proiectul va fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate 2021-2027, în cadrul apelului dedicat investițiilor în infrastructura unităților sanitare publice în care funcționează centre de sănătate mintală pentru prevenirea și tratarea adicțiilor.
Valoarea totală a investiției este de 7.234.421,26 lei cu TVA.
Din această sumă:
- valoarea eligibilă este de 4.311.817,10 lei cu TVA;
- valoarea neeligibilă este de 2.922.604,16 lei cu TVA.
Potrivit documentelor, contribuția Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională poate ajunge la 85% din valoarea eligibilă a proiectului, iar contribuția proprie minimă a solicitantului este de 2%.
De ce este necesară modernizarea centrului
Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova deservește nu doar municipiul Craiova, ci și județele învecinate și întreaga regiune Sud-Vest Oltenia.
În prezent, Centrul de Sănătate Mintală pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor funcționează în spații limitate, care nu mai corespund cerințelor actuale.
Spațiile existente au devenit insuficiente
Centrul își desfășoară activitatea în:
- patru cabinete medicale de psihiatrie;
- un cabinet de psihologie;
- o sală de staționar de zi;
- un cabinet pentru prevenție și adicții;
- o sală pentru intervenție în criză;
- o sală pentru depozitare materiale;
- un birou de asistență socială și registratură medicală.
Creșterea numărului de persoane care solicită sprijin, precum și extinderea echipei multidisciplinare au pus presiune pe infrastructura existentă.
„Creșterea constantă a adresabilității în ultimii ani, determinată de nevoile tot mai ridicate de servicii de sănătate mintală în rândul populației adulte și de extinderea echipei multidisciplinare, inclusiv prin integrarea specialiștilor în prevenirea și tratarea adicțiilor, a condus la creșterea volumului de servicii și la diversificarea intervențiilor terapeutice, educaționale și psiho-sociale.” – se arată în documentele Primăriei.
Documentul arată că actuala organizare a spațiilor nu permite separarea eficientă a fluxurilor de pacienți și nici desfășurarea simultană, în condiții optime, a activităților terapeutice.
Ce presupune proiectul
Investiția propusă urmărește:
Extinderea și reabilitarea clădirii
- reorganizarea spațiilor existente;
- extinderea clădirii în care funcționează centrul;
- adaptarea infrastructurii la standardele actuale.
Dotări și servicii specializate
Proiectul prevede amenajarea unor spații adecvate pentru:
- intervenții specializate în domeniul adicțiilor;
- activități terapeutice de grup;
- intervenții în situații de criză;
- administrarea tratamentelor specifice;
- recuperare psiho-funcțională.
Un proiect centrat pe nevoile pacienților
În documentația înaintată Consiliului Local se subliniază importanța dezvoltării unor servicii moderne și accesibile.
„Această intervenție este pe deplin justificată și se aliniază în mod direct cu Prioritatea 1 a Programului Sănătate, care urmărește creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, ambulatorie și a celor preventive.”
Totodată, autoritățile arată că realizarea unei infrastructuri moderne va permite dezvoltarea unor servicii integrate și centrate pe pacient, în domeniul sănătății mintale și al prevenirii și tratării adicțiilor.
Parteneriat între Primărie și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie
Pentru implementarea proiectului este necesară încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Craiova, în calitate de lider de parteneriat, și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, în calitate de partener.
Acordul va fi anexat cererii de finanțare și va stabili responsabilitățile fiecărei instituții implicate în realizarea investiției.








