Echipa masculină de baschet SCM „U” Craiova a pierdut jocul susţinut în faţa argeşenilor de la BCM „U”, singura tresărire fiind în sfertul al treilea. În rest, oaspeţii s-au impus şi au administrat al doilea eşec din acest sezon al alb-albaştrilor.
Şi în acest joc a fost remarcat Zoran Krstanovic, cu 26 de puncte şi cinci recuperări, urmat de Travis Bureau, cu 22 de puncte, nouă recuperări şi trei pase decisive.
La finalul partidei, sportivul Dragoş Andrei s-a arătat dezamăgit de rezultatul înregistrat în faţa propriilor suporteri.
Am început jocul foarte prost în apărare, iar ei au evoluat destul de dur şi în unele momente pot spune că şi-au dorit mai mult victoria decât noi. Însă nu pot să spun că noi nu am vrut să câştigăm. Am evoluat acasă şi trebuia să ne impunem, dar nu am reuşit acest lucru. Au izbutit multe puncte de la distanţă şi pot spune că le-a ieşit totul. După pauză am reuşit să revenim, însă nu ne-au ţinut bateriile să rezistăm până la final. Este posibil să fi avut emoţii când ne-am apropiat şi am clacat.
A punctat Dragoş Andrei
În asentimentul său a fost şi Nikola Otovic, acesta precizând că adversarii s-auimpus meritat în Bănie.
A fost o partidă foarte grea, iar adversarii au reuşit peste zece aruncări de la mare distanţă şi a fost foarte greu să revenim. Felicit Piteştiul pentru victorie, iar noi trebuie să revenim în jocul următor, de la Timişoara. Nici acest meci nu va fi uşor, BC are jucători foarte buni, însă dacă vom arăta aceeaşi tenacitate ca în sfertul al treilea sigur ne vom impune.
A declarat Nikola Otovic
După acest rezultat ,SCM „U” Craiova a coborât pe locul 4, cu 8 puncte, iar următorul meci va fi vineri, în deplasare, cu BC Timişoara, de la ora 18.00, în direct la Digi Sport.






