Elevii și studenții primesc bani pentru achiziția unui computer nou. Condiția esențială pentru acordarea sprijinului este ca venitul brut lunar pe membru de familie să nu depășească 500 de lei.
Euro 200: Bani pentru calculator în 2026
Prin programul guvernamental „Euro 200”, elevii și studenții din România pot beneficia și în 2026 de bani pentru calculator. Este vorba deun sprijin financiar de 200 de euro acordat pentru achiziția de computere noi (desktop sau laptop). Programul este derulat de Ministerul Educației și se adresează în special tinerilor din familii cu venituri reduse, potrivit metodologiei oficiale publicate în Monitorul Oficial.
Programul se adresează elevilor și studenților cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în învățământul de stat sau privat acreditat. Condiția esențială pentru acordarea sprijinului este ca venitul brut lunar pe membru de familie să nu depășească 500 de lei.

Condiții de utilizare și depunerea dosarului
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro și poate fi utilizat exclusiv pentru achiziționarea unui calculator nou, scrie antena3.ro Beneficiul se acordă o singură dată într-o familie, iar selecția se face pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ.
Pentru anul 2026, cererile și dosarele de înscriere se depun până la data de 15 mai, conform Ministerului Educației.
„Dosarele trebuie depuse la unitatea de învățământ și includ documente care dovedesc încadrarea în plafonul de venit, precum și situația școlară a elevului sau studentului.”
După încheierea perioadei de înscriere, urmează verificarea dosarelor și stabilirea beneficiarilor finali.
Calendarul Oficial „Euro 200” pentru 2026
Conform calendarului administrativ, etapele de selecție și distribuție sunt următoarele:
- 19 iunie 2026: Afișarea listei nominale a beneficiarilor pe site-ul Ministerului Educației.
- 26 iunie 2026: Afișarea listelor în fiecare unitate de învățământ.
- 1–3 iulie 2026: Perioada pentru depunerea contestațiilor.
- 31 august – 11 septembrie 2026: Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari.
- 7 septembrie – 16 octombrie 2026: Intervalul în care beneficiarii pot achiziționa calculatoarele.
Programul „Euro 200” rămâne una dintre principalele măsuri prin care statul încearcă să sprijine accesul la tehnologie pentru elevii din medii vulnerabile.
Citește și: Elevii din Gorj impresionează cu un proiect eco inovator









