În perioada de 23-29 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Transporturi şi cei din cadrul posturilor subordonate, au organizat şi executat acţiuni împreună cu jandarmi şi organe de control CFR din cadrul Regionalei Craiova, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă.
Cu această ocazie, poliţiştii au efectuat 15 controale pe linia pazei bunurilor şi valorilor monetare şi la centrele de colectare a fierului vechi. Au fost verificate 87 de trenuri, staţii şi triaje, fiind legitimate 71 de persoane şi depistaţi 60 de călători frauduloşi.
Totodată au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1600 lei.






