Studenţii de la FEFS îşi aprofundează cunoştinţele

Redactia

Un bun specialist se formează prin studiu şi aprofundare, acumularea a cât mai multe informaţii de specialitate şi cunoaşterea permanentă a ultimelor descoperiri ştiinţifice din domeniul în care se perfecţionează.
Sportul reprezintă o reuniune amplă de activităţi motrice, care pot fi practicate pentru îmbunătăţirea stării de sănătate, a formei fizice sau, în cele mai multe cazuri, pentru performanţă şi recunoştinţă.

Ca orice domeniu de activitate, sportul are şi o latură teoretică, ştiinţifică, ce cuprinde noţiunile şi cunoştinţele care fac posibile progresul şi dezvoltarea sportivilor către un randament şi o comportare superioară în competiţii.
Aflate mereu într-o tendinţă de modernizare, aceste baze teoretice ale sportului sunt esenţiale studenţilor ce urmează cursurile facultăţilor de specialitate şi reprezintă viitori specialişti ai domeniului.  Astfel, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport organizează astăzi, începând cu ora 10.00, un cerc ştiinţific dedicat studenţilor celor două specializări studiate în cadrul instituţiei, educaţie fizică şi sportivă, respectiv kinetoterapie şi motricitate specială.

Întrunirea va avea loc în Aula „Corneliu Andrei Stroe”, în incinta facultăţii, iar tematica va aborda noţiuni legate de evaluarea ştiinţifică a sportivilor, elevilor sau pacienţilor. Întreaga acţiune va fi coordonată de doi profesori ai facultăţii craiovene, lect. univ. dr. Germina Cosma şi lect. univ. dr. Mihai Dragomir.
Sunt invitaţi studenţii anilor de licenţă şi de master, de la ambele specializări. Acest gen de întâlniri au devenit un obicei bine păstrat în ultimii ani de către profesorii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, fiind al cincelea an în care studenţii au posibilitatea să dezbată diferite teme ştiinţifice atât din domeniul sportului cât şi al recuperării posttraumatice.

Este al cincelea an de funcţionare a cercului ştiinţific studenţesc, prin intermediul căruia au fost îndrumaţi studenţii facultăţii noastre interesaţi de partea de cercetare în domeniul ştiinţa sportului şi a educaţiei fizice, rezultatul concretizându-se prin participarea celor mai buni studenţi în cadrul diferitelor manifestări ştiinţifice naţionale. Totodată, cercul s-a dovedit un prilej excelent de recapitulare a cunoştinţelor dobândite în timpul cursurilor, necesare elaborării lucrărilor de licenţă şi dizertaţie.
A declarat lect. univ. dr. Germina Gosma

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol