Opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán revine pe scena lirică din Bănie. După succesul premierei din stagiunea trecută, regizorul András Kürthy reia lucrul cu tânăra trupă de artişti pentru a reedita unul dintre cele mai aplaudate spectacole ale Operei Române Craiova.
Încă de la premiera din 1915, opereta Silvia (titlul originar „Prinţesa Ceardaşului”) este cea mai de succes şi cea mai des jucată piesă a teatrelor muzicale; în timp ce muzica lui Imre Kalman este o garanţie a succesului imens, de la premiera absolută vieneză, libretul a avut parte de o sumedenie de modificări, nu numai în teatre, dar şi pe ecranele cinematografice.
Pe scena operei craiovene a fost conturat un spectacol în stilul clasic al genului, alert, spumos, construit din răsturnări de situaţie, cupe de şampanie şi finaluri fericite, regizorul András Kürthy pledând în această montare tocmai pentru această „esenţă” a operetei.
Spectacolul programat sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 19.00, se bucură de prezenţa dirijorului Alexandru Iosub alături de apreciata soprană Renata Vari şi artiştii invitaţi – Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi) şi Peter Hercz (Ungaria).
Replicile savuroase vor fi puse în valoare de o nouă şi inspirată generaţie de artişti: Cosmin Vasilescu, Edith Mag Noferi, Adrian Grădinaru, Florin Butnaru, Laurenţiu Nicu, Noemi Modra, Dan Cornescu, Ioan Cherata, Teodor Ispas, Lelia Vais, Violeta Ţicu, Anca Ţecu, Ştefan Ciucă, Tiberiu Niţu, Alexandru Petre, Mircea Tudora, Nicolae Popa, Costin Nanu, Oana Bărcan, Tamara Grama.
Începând cu această stagiune, Opera Română Craiova răspunde solicitărilor publicului oferind două reprezentaţii în fiecare săptămână – pe lângă clasica seară de joi va mai exista o reprezentaţie sâmbătă seara, începând cu aceeaşi oră, 19.00.
Opera Română Craiova






