Primăriţa, luată la rost de oamenii din Craioviţa

Redactia
5 Min Read

În vizita de lucru pe care a avut-o în Craiova, primarul Lia Olguţa Vasilescu a prezentat locurile de joacă din principalele zone. Pe teren însă lucrurile nu s-au potrivit. Locatarii unei zone din Craioviţa Nouă, nemulţumiţi de promisiunile neonorate, i-au cerut socoteală Olguţei.

Doamna primar, locuiesc de 52 de ani în acest cartier, dacă veniţi 50 de metri mai încolo veţi vedea că nu avem nici trotuar, nici parcare, la kilometrul zero al Craiovei. Sunt gropi, noroi, iar gardul viu este cât blocul. Vara ne mânâncă şerpii. Aţi făcut toate cartierele, dar pe al nostru l-aţi uitat.
S-a plans o pensionară

Răspunsul primarului a fost sec: “Luna aceasta intrăm aici şi vom asfalta.
După atâtea promisiuni, femeia nu crede că peste o lună va avea condiţii de trai decente. “Nu ştiu dacă se va intra că de 52 de ani nu s-a pus o lopată de asfalt.”
Alte probleme ale oamenilor au fost asociaţiile de proprietari, care pun facturi foarte mari la întreţinere.
Doamna primar, am încercat de două luni să vin la dumneavoastră… când mă primiţi?”, a mai spus o femeie în vârstă.
În fiecare zi am audienţe. Doamnă, am patru mii de oameni care se înscriu la audieri”, a răspuns primarul Lia Olguţa Vasilescu.
La dumneavoastră nici n-au vrut să mă înscrie, mă trimit la domnul Nedelescu”, s-a plans aceeaşi doamnă.
Păi domnul Nedelescu are în atribuţii asociaţiile de proprietari, de aceea v-au trimis acolo”, a replicat Olguţa Vasilescu.  
Degeaba votăm, degeaba ne promiteţi că desfiinţaţi asociaţiţile de proprietari”, a continuat femeia.  
Eu nu am promis niciodată asta. Cristina Calangiu a promis aşa ceva”, s-a apărat primarul.
Aţi venit aici şi aşa ne-aţi promis”, au spus mai mulţi oameni în cor.  

Asociaţille de proprietari se pot desfiinţa doar dacă utilităţile… Nu înţeleg care este vina primăriei? Ce să facem dacă au furat cei care au fost până acum? Ştiu că este o asociaţie de proprietari cu foarte mari probleme, pentru că s-a jefuit aici.
A încercat să explice Olguţa Vasilescu

Şi, în final, nu a scăpat nici Aurelia Filip, directorul RAADPFL, care a dat asigurări că zona este pregătită pentru asfaltare.
“Dacă aici ne-aţi băgat piatră cubică, acum ce o să ne mai băgaţi.. nisip sau veniţi cu asfalt?”, s-a plâns un alt pensionar.

«Încercăm să facem pentru părinţi un loc de recreere»

Trecând peste aceste conflicte, primarul Lia Olguţa Vasilescu a explicat proiectul privind locul de joacă pentru copii, dar şi pentru adolescenţi.

Anul acesta sunt 19 locuri de joacă noi, am încercat să acoperim câte un loc de joacă în fiecare cartier, unele chiar au două sau chiar trei locuri de joacă. Anul viitor vrem să ne concentrăm atenţia către locurile pentru adolescenţi, pentru că toate aceste locuri de joacă sunt pentru copii până în 12 ani. Din păcate, în majoritatea veţi vedea copii mai mari, de 13, 14, 15 şi chiar 17, 18 ani şi nu este bine pentru că se strică aparatura. Este adevărat că toată lumea are nevoie de mişcare. Ne-am gândit să facem locuri de joacă pentru adolescenţi, aşa cum este cel de la Bigul Vechi din Craioviţa Nouă, cu măsuţe de tenis, teren de baschet, etc. Sunt cazuri în care proprietarii sunt supăraţi că este gălăgie. Dar cu toţii am fost copii, ştim că ne-a plăcut să ne jucăm şi nu găsim alte variante… Am constatat că la terenul de la Bigul Vechi nu a fost bună ideea cu turnarea tartanului dintr-o bucată şi la toate celelalte locuri de joacă este tartan pe bucăţi, dacă se strică o bucată să fie imediat înlocuită. Am încercat să facem şi pentru părinţi un loc de recreere, astfel încât când copiii lor se joacă ei pot să facă puţină mişcare.
A punctat Lia Olguţa Vasilescu

Distribuie acest articol