Simona Halep (nr. 3 WTA) va coborî o poziţie în clasamentul mondial înainte de Turneul Campioanelor, din cauza faptului că punctele acumulate în 2013 la Moscova şi la Turneul Campioanelor de la Sofia vor dispărea din dreptul tuturor jucătoarelor care vor participa la Singapore.
Sportiva în vârstă de 23 de ani va fi cea mai defavorizată, ţinând cont că în sezonul trecut s-a impus la ambele turnee din finalul anului. Halep a câştigat 470 de puncte la Moscova şi 375 la Sofia şi va face rocada cu cehoaica Petra Kvitova (nr. 4 WTA), însă această schimbare nu-i va influenţa tragerea la sorţi pentru competiţia la care participă cele mai bune opt jucătoare ale anului.
Cele două grupe de la turneul dotat cu 6,5 milioane de dolari vor fi alcătuite astfel, informează prosport.ro: Serena Williams (nr. 1 WTA) şi Maria Şarapova (nr. 2 WTA) vor fi repartizate în grupe diferite, apoi vor primi, pe rând, câte o jucătoare aflată pe locurile 3-4, 5-6 şi 7-8. Astfel, Simona nu se va afla în aceeaşi grupă şi cu Serena şi cu Şarapova, dar sigur o va întâlni pe una dintre ele.
De asemenea, Kvitova nu va putea juca cu Halep în faza grupelor. Ocupantele celorlalte locuri din ierarhia WTA îşi mai pot schimba poziţiile între timp, astfel că nu se cunoaşte cu exactitate componenţa urnelor.







