La 1 noiembrie 1984, Teodora Maria, pe atunci în vârstă de 19 ani, dădea naştere unor gemeni, Nicolae şi Alexandru. A doua zi după naştere, mama era anunţată că unul dintre copii, Alexandru, a murit. Tatăl copilului a cumpărat sicriul, dar părinţii au fost sfătuiţi de viitoarea naşa a micuţilor să nu mai ia copilul acasă. Cei doi părinţi au plecat din spital cu Nicolae şi, timp de aproape 30 de ani, familia a trăit cu convingerea că Alexandru a murit. Însă, acum câteva săptămâni, s-a petrecut un lucru de necrezut.
Bunica copiilor, o bătrână din satul Osica de Jos (judeţul Olt), a mărturisit, pe patul de moarte, că Alexandru trăieşte şi a fost dat la “cucoană”. Chemat lângă mama sa, tatăl gemenilor a reuşit să smulgă de la aceasta mărturisirea că Alexandru a fost vândut de Niculina, naşa copiilor. Pusă în faţa acestei dezvăluiri, naşa copiilor, Niculina Maria, neagă cu vehemenţă acuzaţiile şi susţine că le-a recomandat părinţilor să nu mai ia “ghighilicea” acasă pentru că aşa a crezut ea de cuvinţă la acea vreme.
Naşa, acuzată că a vândut copilul la naştere
Mai mult, numeroşi cunoscuţi ai geamănului care a supravieţuit, Nicolae, susţin că au văzut de mai multe ori, în Slatina, un tânăr care seamănă leit cu prietenul lor. Nicolae, care a devenit preot şi slujeşte ortodocşilor români din Spania, spune că mai mulţi oameni, inclusiv o rudă, i-au spus că l-au văzut în Slatina în perioada în care el nu a fost acolo.
Părinţii şi-au amintit şi de un alt episod dureros. În urmă cu ceva timp, într-o vizită la naşi, au văzut că sicriul cumpărat de tată pentru geamănul mort fusese păstrat de naşa, care plantase în micul coşciug flori şi pătrunjel.
Părinţii, fratele mamei şi Nicolae sunt de părere că Alexandru a fost vândut la naştere de naşa Niculina Maria, în complicitate cu o asistentă medicală, unei doamne cu o situaţie materială destul de bună la acea vreme.
Greşeala mea e că nu am văzut băiatul mort. Nici eu, nici soţul meu nu ne-am dat seama să ne ducem acolo să îl vedem mort. Atâta insistenţă a fost din partea lor …
Spune mama Teodora, cu lacrimi în ochi
Şi Nicolae e convins că fratele său trăieşte şi ar vrea foarte mult să îl cunoască.
Am iertat-o pe mama şi nu am iertat-o. Am iertat-o pentru că trebuia să o iert, fiind copilul ei. Dar am rămas cu remuşcări, remuşcări pentru că, dacă îmi spunea din timp, poate rezolvam altfel.
Spune, cu mâhnire, şi tatăl copilului dispărut
