Un polonez a fost prins de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să plătească taxa de trecere a podului Calafat-Vidin cu două bancnote false de 100 de Euro.
Acesta a ajuns luni seara, în jurul orei 20.15, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat. Polonezul, Marek M., de 54 de ani, s-a prezentat la frontieră pentru a intra în ţară cu un autocamion pe care îl conducea.
După efectuarea controlului de frontieră, şoferul i-a înmânat casierului care percepe taxa de pod, două banconte de 100 euro. S-a constatat însă că acestea nu erau autentice.
Polonezul a spus că nu a ştiut că erau false şi că le-a primit ca rest în Grecia.
Poliţiştii au reţinut cele două bancnote, iar polonezul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate.






