Triplusaltistul Marian Oprea a concurat de curând la Zagreb, etapă din circuitul World Challenge al IAAF, reuniune atletică interesantă. Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal din Bănie a înregistrat o performanţă notabilă reuşind să termine întrecerea pe podium, pe locul doi, cu o performanţă de 16,59 metri.
El a fost devansat de cubanezul Alexis Copello care a înregistrat 16,66 m, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de rusul Aleksei Fedorov (16,36 metri). Altfel, în cadrul aceleiaşi reuniuni, sportiva Alina Rotaru a ocupat locul 1 la săritura în lungime cu performanţa de 6,56 metri, fiind urmată în clasament de Ivana Spanovici (Serbia), cu 6.55 m, şi de suedeza Erica Jarder (6,36).