Memorandumul pentru construirea cartierului chinezesc de la Craiova a fost semnat la Beijing

Redactia

Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a semnat ieri, la Beijing, memorandumul de înţelegere pentru construirea unui nou cartier de locuinţe, alături de preşedintele firmei Ninjiang Construction Group Co Ltd, Yang Gencai, şi Hu Huibang – managerul general al Băncii de Dezvoltare a Chinei, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Craiova.

Memorandumul prevede, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Primăriei, colaborarea între firma de construcţii, bancă şi Primăria Municipiului Craiova, pentru o investiţie în peste 1800 de locuinţe, în valoare de peste 35 milioane euro.

Banii provin de la Banca de Dezvoltare a Chinei, care creditează firma de construcţii ce a caştigat licitaţia pentru concesiunea unui teren de 7 ha, la Craiova. Construcţia cartierului urmează să înceapă luna viitoare şi este prima investiţie care se va finaliza până în 2016, din cadrul parteneriatului România-China.  La semnarea memorandumului au participat premierii celor două ţări, Victor Ponta şi Li Keqiang, dată fiind importanţa proiectului, atât pentru locuitorii Craiovei, cât şi pentru colaborarea dintre cele două ţări.
Se arată în document

Semnarea Memorandumului a fost aprobată, joi, în şedinţa Consiliului Local.
Pe 27 mai, municipalitatea craioveană a semnat contractul de concesiune a terenului situat pe strada Caracal, acolo unde chinezii vor construi un nou cartier. Tot atunci, reprezentanţii Primăriei Craiova anunţau că proiectarea blocurilor se va face în urma solicitărilor transmise de craioveni. La încheierea precontractului de vânzare-cumpărare, viitorul beneficiar al locuinţei va trebui să plătească un avans de 3.000 de euro. Diferenţa din preţul locuinţei va fi plătită după construcţie, mai exact la predare.
Chinezii vor construi şase tipuri de locuinţe: 2 tipuri de garsoniere tip studio, 2 tipuri de apartamente cu 2 camere şi 2 tipuri de apartamente cu trei camere. Cel mai mic preţ este de 21.500 euro cu TVA, pentru o garsonieră.
Cea mai scumpă locuinţă este un apartament cu 3 camere în suprafaţă de 75 mp-45 mii euro. Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a anunţat că, în cazul în care solicitările vor depăşi numărul de locuinţe, municipalitatea are la dispoziţie un alt teren, pe Dimitrie Gerota, ce ar urma să fie scos la concesiune pentru construirea unui nou cartier.
Cartierul chinezesc va fi construit pe un teren de 67.511 mp, va avea aproximativ 1.800 garsoniere şi apartamente. De asemenea, cartierul va avea grădiniţă, magazine, farmacie, cabinete medicale, sală de fitness, dar şi piscină. Concesiunea terenului a fost aprobată pentru o perioadă de 49 de ani.

–––––

Pentru autostrada Craiova-Piteşti

Chinezii aşteaptă invitaţie la discuţii de la Guvern

Chinezii ar vrea să ne facă autostradă, dar aşteaptă invitaţie de la Guvern pentru a începe procedura de dialog competitiv.
Declaraţia a fost făcută, la Beijing, de directorul de dezvoltare al companiei China Communications Construction Ltd., una din cele mai mari firme de infrastructură de transport din China, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta.

Suntem în proces de deschidere a procedurii de dialog competitiv pentru construcţia Piteşti-Craiova. Aşteptăm decizia Guvernului României de a începe acest dialog.
A spus Hu Bin, potrivit Mediafax

Acesta a adăugat, potrivit sursei citate, că, deşi compania sa cunoaşte standardele impuse în Uniunea Europeană privind infrastructura şi lucrează deja în Europa, pentru accelerarea ritmului de dezvoltare a infrastructurii în România e nevoie de proiecte finanţate de la buget şi prin înţelegeri interguvernamentale.

În România, dacă vreţi să acceleraţi infarstructura de transport, este mai bine să folosiţi relaţia directă, de la un guvern la celălat guvern, va fi mai rapid, altfel trebuie să aşteptăm nu ştiu câţi ani.
A mai spus Bin

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol