Gorjenii au plecat luni spre Austria, unde vor sta cantonaţi timp de 12 zile, pentru a-şi pune la punct detaliile tehnico-tactice înainte de debutul noului sezon. Grigoraş şi compania s-au îmbarcat în jurul prânzului, în aeroportul din Bucureşti, cu destinaţia Viena, capitală ce le va fi sălaş pentru următoarele două săptămâni.
Fiind al doilea stagiu de pregătire din intersezon, pandurii vor susţine o serie de amicale, în care accentul va fi pus pe finisarea legăturilor de joc, partea fizică fiind deja la un nivel ridicat. În acest sens, gorjenii şi-au programat cinci jocuri de verificare, iar în patru dintre acestea se cunosc şi adversarii.
Oficialii grupării oltene au ales oponenţi mediocri, din campionate mai slabe, în mod normal sub nivelul pandurilor. Astfel, mâine elevii lui Grigoraş vor întâlni o echipă nou promovată în prima ligă maghiară, Nyiregyhaza, urmând ca pe 13 iulie să dea piept cu formaţia cehă FC Slovacko, două zile mai târziu vor înfrunta o nouă grupare maghiară, FC Haladas, iar ultimul amical este programat în compania ruşilor de la Ural.
Pentru jocul de pe 11 iulie, staff-ul pandurilor este încă în discuţii, iar numele adversarului se va afla în decursul săptămânii.
Gorjenii întâlnesc echipe mediocre în amicale
Referitor la planul de pregătire, acesta va consta în două antrenamente pe zi, cu precădere tehnico-tactice, iar în zilele când sunt fixate partidele de verificare, pandurii vor efectua o singură şedinţă de pregătire. Sub comanda lui Grigoraş, în Austria, se vor afla 25 de jucători, dintre care majoritatea sunt din vechea gardă, trei sunt juniori promovaţi de la echipa a doua, iar încă trei reprezintă transferurile bifate de gruparea gorjeană până în acest moment, lotul cuprinzându-i pe următorii: Pedro Mingote, Răzvan Stanca, Michal Gliwa, Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Paraskevas Christou, Erico da Silva, Cătălin Pîrvulescu, Răzvan Negrescu, Marko Momcilovic, Paul Anton, Nicandro Breeveld, Elton da Silva, Mihai Răduţ, Cornel Predescu, Alin Predescu, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Alexandu Ciucur, Silviu Pană, Gezim Shalaj, Andrei Şendroiu, Mihai Roman, Deivydas Matulevicius, Laurenţiu Iorga. Revenirea pandurilor pe pământ oltenesc este programată pentru 19 iulie, deoarece două zile mai târziu aceştia vor disputa prima partidă oficială din cadrul noului sezon, în optimile Cupei Ligii.





