Pe lângă portughezii de la Coindu şi japonezii de la Sumitomo vor creea sute de locuri la Severin. Reprezentanţii companiei Sumitomo, care deţine o fabrică de cablaje auto în Caransebeş îşi extinde investiţia la Drobeta Turnu Severin. Este vorba de 500 de locuri de muncă în mai multe etape.
Primele interviuri pentru angajarea a 60 de persoane vor avea loc mâine marţi în data de 8 iulie, la Hotelul Continental din municipiu. Managerul de resurse umane din cadrul companiei, Sumitomo Electric Bordnetze, Traiana Tomiuc a declarat că marţi, 8 iulie, încep interviurile pentru primele 60 de angajări care constau în muncitori necalificaţi, urmând ca numărul acestora să crească până în toamnă, la 500.
Marţi începe recrutarea pentru 60 de posturi de muncitori necalificaţi. În această toamnă vor fi 450 – 500 de locuri de muncă, nu este vorba, deocamdată de mai multe. În perspectivă, da, dorim să creştem în acest oraş. Vedem cum se desfăşoară lucrurile. Producţia începe efectiv, în data de 18 august.
A declarat Traiana Tomiuc
La Drobeta Turnu Severin, reprezentanţii concernului japonez “Sumitomo” au identificat deocamdată o hală din incinta fostului Combinat de Celuloză şi Hârtie ,,Celrom” care a fost închiriată şi care urmează să fie dotată cu aparatura necesară producţiei de cablaje auto. La fabrica din Caransebeş se produc module pentru VW Transporter, VW Eos şi Skoda Octavia, la Drobeta Turnu Severin urmând să se producă componente auto pentru aceleaşi mărci.Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe a declarat că investiţia japoneză este “o gură de oxigen” pentru judeţul Mehedinţi şi municipiu, în condiţiile în care rata şomajului în judeţ ajunge la 10%.
Din nefericire, Mehedinţiul şi Severinul au fost afectaţi în anii anteriori din cauza faptului că multe societăţi şi-au restructurat activitatea, fie s-au desfiinţat. Este o mână întinsă de firma japoneză şi nu vrem să rămâneam datori, o să le acordăm tot sprijinul pentru că mulţi severineni, fie bărbaţi, fie femei, nu se regăsesc în plan profesional. Dacă la nivel de judeţ avem o rată a şomajului de aproximativ 10%, la nivelul municipiului este de 2,8 – 2,9%.
Constantin Gherghe
Edilul-şef a mai spus că municipalitatea va acorda firmei japoneze facilităţile fiscale prevăzute de lege şi va face demersurile pentru ca strada care duce către hala de producţie din Drobeta Turnu Severin să primescă numele investitorului.