Primarul comunei vâlcene Laloşu, Nicolae Constantin, şi-a găsit maşina în flăcări. Şi maşina primăriei a fost incendiată. Incidentul a avut loc sâmbătă noaptea.
Vecinii au stins flăcările. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Poliţiştii îi caută acum pe făptaşi.
La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că două autoturisme parcate în curtea unei locuinţe au luat foc. Incendiul a fost stins de către cetăţeni, nefiind soldat cu victime, doar cu pagube materiale. Comisia de specialişti ajunsă la faţa locului a efectuat cercetări preliminare, stabilind că incendiul s-a produs din cauza folosirii unui mijloc de aprindere pentru generarea incendiului. Echipa operativă a stabilit un cerc de suspecţi în urma investigaţiilor şi a activităţilor specifice întreprinse.
Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere.