Deţinuţii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova au făcut curat în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Conducerea unităţii spitaliceşti a încheiat un contract cu penitenciarul, astfel că timp de opt ore, în fiecare zi, deţinuţii muncesc la curăţarea spaţiilor verzi şi nu numai. S-a ajuns la acest acord din cauza deficitului de personal cu care se confruntă spitalul pe sectorul curăţeniei. Spitalul dispune doar de trei persoane care întreţin aspectul exterior. Nu se fac angajări momentan. Cinci deţinuţi în regim semi-deschis au început ieri să tundă iarbă, să vopsească pomii dar şi să zugrăvească pereţii spitalului.
Fac orice fel de muncă, sunt puşi pe spaţiile verzi, de a tăia iarba, a grebla, a face curăţenie în curtea spitalului, a tăia pomii, văruit, o muncă de curăţenie de primăvară. Pe spaţiile verzi avem deocamdată trei angajaţi, două fete şi un băiat, este foarte greu să se facă curăţenie la 64.000 mp în contextul în care este arondat pentru un singur om 6400 metri pătraţi. Nu s-au dat drumul la angajări.
A spus Costel Militaru, coordonator departament curăţenie de la SCJU Craiova
Înţelegerea a pornit din iniţiativa spitalului, care a decis că este mult mai rentabil să coopteze angajaţi din închisoare care să lucreze pentru ei. Acţiunea este benefică atât spitalului cât şi deţinuţilor carora li se reduce pedeapsa.
Avem deficit şi pe personalul medical nu numai ce înseamnă munca administrativă, financiar este mult mai ieftin să lucrezi cu ei decât să fie angajaţi numai pentru aşa ceva, dacă angajăm patru oameni pe administrativ şi noi îi angajăm în cadrul spitalului aceia fac curăţenie numai în cadrul spitalului, nu poţi să îi foloseşti la zugrăvit sau la schimbat. În condiţiile în care discutăm cu cei de la penitenciar, noi îi plătim exact cum sunt plătiţi oamenii specializaţi pe diverse domenii, este mai eficient să lucrezi cu ei, la un salariu de minim 1000 lei pe lună, cu tot cu dările către stat ajunge la 2000 lei pe lună, un singur om. Pe când dacă eu muncesc douăzeci de zile un om de la penitenciar, înmulţit cu 5,5% ajungi undeva aproape la jumătate, tocmai pentru că nu există dări către stat.
A spus Bogdan Fănuţă, managerul SCJU Craiova







