Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin a anunţat pe site-ul instituţiei rezultatul la concursul pentru postul de manager. Cei doi candidaţi au picat cu brio acest examen. Medicul pediatru Lidia Popescu, unul din cei doi candidaţi, actualmente directorul medical al spitalului a obţinut nota 4,30, iar celălalt candidat, Claudia Manu, fost manager al spitalului, a primit nota 5,60.
Examenul a constat într-un test grilă, iar comisia de examinare a avut ca preşedinte pe Miruna Constantin, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică Mehedinţi. În aceste condiţii, cel mai probabil Consiliul Judeţean Mehedinţi, în subordinea căruia se află spitalul judeţean, va numi cu titlu interimar o persoană la conducerea instituţiei, actualul manager Doina Borugă, nemaiputând ocupa această funcţie din cauza faptului că este urmărită penal în acelaşi dosar cu Adrian Duicu.




