O delegaţie din regiunea Siauliai, din Lituania, formată din reprezentanţi ai mediilor educaţional, administrativ şi sanitar, a venit în judeţul Dolj. Vizita lituanienilor s-a desfăşurat, la iniţiativa conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, în cadrul unui proiect pe fonduri europene.
Ieri, Lituanienii s-au întâlnit cu Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj (CJ), Ion Prioteasa.
Elementul comun, care ne uneşte mai mult decât orice, este, fără îndoială, importanţa majoră pe care apartenenţa la marea familie a Uniunii Europene o are în evoluţia şi dezvoltarea regiunilor noastre. Iată, chiar şi fericitul eveniment de astăzi stă sub acest semn, al şansei pe care o reprezintă accesul la programele UE: graţie unui proiect derulat cu fonduri comunitare, avem bucuria de a vă primi ca oaspeţi într-un judeţ care excelează tocmai la această lecţie, a finanţărilor nerambursabile. Din acest punct de vedere, Doljul se situează între primele judeţe la atragerea de fonduri europene, cu o sumă de ordinul sutelor de milioane de euro. Banii aceştia au fost utilizaţi cu precădere pentru implementarea unor proiecte prin care se rezolvă o serie de necesităţi stringente ale comunităţilor locale, cum sunt realizarea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi reabilitarea infrastructurii de transport. Vorbim despre investiţii în drumuri judeţene, dar, în acelaşi timp, şi de renaşterea Aeroportului Craiova, unde, într-o primă etapă, am realizat, cu bani din bugetul propriu al CJ Dolj, terminale moderne pentru sosiri şi plecări, am construit un nou turn de control şi am achiziţionat echipamente performante. Într-o a doua fază, vom aduce întreaga infrastructură de mişcare a aeroportului la standarde cu adevărat europene, printr-un proiect în valoare totală de peste 24 de milioane de euro, pentru care am reuşit să atragem finanţare nerambursabilă din fonduri comunitare. Consiliul judeţean şi-a asumat un semnificativ rol social, chiar şi prin implicarea activă în sfera educaţională, din care provin cei mai mulţi dintre dumneavoastră. O parte importantă din bugetul instituţiei noastre este alocată pentru finanţarea domeniul învăţământului. În plus, CJ Dolj susţine anual programul social derulat de Guvern, prin intermediul căruia se distribuie către elevi şi preşcolari fructe, produse lactate şi de panificaţie. În egală măsură, încurajăm şi stimulăm performanţa în educaţie, premiind în fiecare an elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursurile şcolare, inclusiv la cele sportive. Toţi aceşti copii minunaţi, care fac cinste judeţului nostru, sunt recompensaţi cu premii în bani şi excursii, în ţară sau în străinătate, în cadrul unor festivităţi organizate şi cu sprijinul CJ Dolj. Doresc să precizez şi faptul că o sumă notabilă din bugetul judeţului este destinată copiilor cu nevoi speciale. De altfel, în subordinea consiliului judeţean funcţionează o instituţie de profil, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în cadrul căreia un colectiv format din aproximativ 1.500 de oameni gestionează această activitate deosebit de importantă, având în îngrijirea lor aproape 3.000 de micuţi. În paralel cu serviciile acordate în centrele de specialitate ale direcţiei, ne oferim sprijinul şi în cazurile copiilor cu nevoi speciale îngrijiţi în familie.
Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj
Inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, Georgică Bercea, a precizat că proiectul are în vedere schimburi interculturale între instituţii publice.
Vizita la consiliul judeţean a vizat în principal o întâlnire cu preşedintele instituţiei, domnul Ion Prioteasa, care le-a prezentat oaspeţilor noştri din Lituania judeţul, precum şi strategia viitoare de dezvoltare a acestei zone; o întâlnire mai mult decât binevenită, pentru că acest schimb de experienţă se desfăşoară printr-un program cu finanţare comunitară, or CJ Dolj este una dintre instituţiile care au reuşit să atragă consistente fonduri europene. Proiectul are ca obiectiv schimburile interculturale între instituţii publice din judeţul Dolj şi din regiunea Siauliai, dar şi stimularea abilităţilor de leadership în rândul tinerilor prin activităţi de voluntariat. În Lituania, la ora actuală, nu există o lege a voluntariatului, acest tip de acţiuni desfăşurându-se la nivel de pionierat. Este motivul pentru care oaspeţii din regiunea Siauliai doresc foarte mult să acumuleze din experienţa noastră, preluând exemplele de bună practică. Mă bucur că Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj este partener în acest proiect, pentru că instituţia noastră poate oferi un bun model, care să servească pentru viitor în activităţile de voluntariat.
Georgică Bercea, inspector şcolar general al ISJ Dolj