La data de 09 aprilie a.c., în jurul orei 22.54, poliţiştii Postului de Poliţie Tomşani au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că V. Ion a fost agresat fizic de N. Gheorghe.
În baza celor sesizate, la faţa locului s-a deplasat
echipa operativă constituită la nivelul Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că între cele două persoane din comuna Tomşani pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii în contradictoriu a avut loc un conflict spontan, în urma căruia lui V. Ion i s-au provocat leziuni, în zona abdominală, prin folosirea unui cuţit.
Persoana rănită a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu “plagă tăiată hipocondru stâng“, fiind transportată la Spitalul judeţean Vâlcea pentru investigaţii suplimentare.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.
IPJ Vâlcea