Legea salarizării: Valoare de referință, micșorată la 4.000 lei

Delia Pătru
Legea salarizării: Valoare de referință micșorată la 4.000 lei. Foto generată cu AI
Legea salarizării: Valoare de referință micșorată la 4.000 lei. Foto generată cu AI

Proiectul pentru Legea salarizării stabilește suma la 4.000 de lei începând cu 1 decembrie 2026, cu posibilitate de majorare în 2027. Suma este mai mică decât cea prevăzută în proiectul inițial (4.325 de lei) și decât varianta din luna iulie (4.100 de lei), potrivit unor surse politice. Valoarea reprezintă baza de la care sunt calculate toate salariile din sectorul public și ar putea fi majorată în cursul anului 2027.

Proiectul aduce modificări salariale majore pentru angajații din educație, sănătate, administrație, diplomație și cultură.

Schimbări în Legea salarizării: Ce se întâmplă cu sporurile

Noul proiect majorează coeficienții de salarizare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și introduce un spor de până la 5% pentru consilierii școlari, scrie digi24.ro

Legea salarizării: Valoare de referință micșorată la 4.000 lei. Foto generată cu AI
Legea salarizării Valoare de referință micșorată la 4000 lei Foto generată cu AI

Modificarea Sporului de Dirigenție și Cadre Didactice

Personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte va primi un spor calculat în funcție de efectivul clasei:

  • 10% din valoarea de referință pentru clasele cu până la 20 de elevi;
  • 15% pentru clasele cu între 21 și 30 de elevi;
  • 20% pentru clasele cu mai mult de 30 de elevi.

Învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar și profesorii pentru învățământul preșcolar urmează să beneficieze de un spor de 10% din valoarea de referință. În învățământul superior, proiectul introduce posibilitatea acordării unui spor de până la 10% pentru tutorii de an, cuantumul și criteriile fiind stabilite de consiliile de administrație.

Legea salarizării: Reglementări privind plata cu ora și vechimea

Calculul pentru plata cu ora se va face prin raportarea salariului de bază aferent funcției (ținând cont de gradația de vechime, treapta de vechime și gradul didactic) la 120 de ore. Modalitatea aplicată urmează să fie stabilită prin ordin al ministrului Educației în termen de 60 de zile.

De asemenea, este definită explicit vechimea în învățământ, împărțită în:

  1. Vechime efectivă: Perioadele în care se desfășoară activitate în unități/instituții de învățământ, inspectorate sau minister.
  2. Vechime recunoscută: Vizează persoanele venite din alte sectoare care au profesat în specialitatea diplomei și ocupă ulterior un post didactic în aceeași specialitate.

Noutăți în Sănătate, Asistență Socială și alte sectoare

În domeniul sănătății, proiectul corectează gradele profesionale pentru asistentul social și schimbă modul de acordare a sporului pentru ture (condiționat de efectuarea a cel puțin trei ture în fiecare schimb).

  • Plata gărzilor și zilelor libere: Tariful orar pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale crește de la 30% la 40%. Plata gărzilor de urgență va fi majorată cu 30% față de tariful orar al salariului de bază (comparativ cu 20% în prezent).
  • Administrație publică: Sunt introduse trei grade suplimentare pentru funcțiile de auditor, consilier, consilier juridic, consilier achiziții publice, expert și inspector.
  • Diplomație și Cultură: Se majorează coeficienții în MAE și se reintroduce funcția de cancelarist relații. În sectorul cultural sunt incluse noile funcții de șef partidă, asistent regie/scenografie și administrator financiar.
  • Sporuri de muncă: Vor fi reconfigurate pe patru niveluri, cu limite inferioare și superioare ajustate.

Dragoş Pîslaru: Am explorat toate variantele posibile

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a subliniat importanța sustenabilității bugetare și a condiționării PNRR:

„Atăzi am prezentat partidelor politice, la Palatul Cotroceni, forma tehnică finalizată a Legii salarizării unitare, rezultat al negocierilor, consultărilor şi ajustărilor. Am urmărit trei principii esenţiale, fără compromis: sustenabilitate bugetar-fiscală, echitate reală între toate categoriile de personal bugetar – bazată pe o evaluare tehnică independentă realizată împreună cu Banca Mondială şi un mecanism clar de control, care să prevină derapajele din trecut.”

Pîslaru a atras atenția asupra termenului-limită:

„Adoptarea legii până la 31 august înseamnă păstrarea a aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR, esenţiali pentru investiţiile României. Rămânem la dispoziţia partidelor pentru sprijin până la adoptarea finală a proiectului. Am pus pe masă tot ce era necesar pentru o decizie informată. Răspunderea deciziei finale revine acum partidelor politice şi Parlamentului.”

Consilierul prezidenţial Radu Burnete a anunţat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că liderii partidelor au primit o versiune a proiectului legii salarizării, care îndeplineşte în principiu toate obligaţiile asumate de România prin PNRR şi satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem. El a spus că vor mai exista discuţii tehnice, în weekend, iar la începutul săptămânii viitoare liderii partidelor urmează să se întâlnească din nou cu preşedintele României, la masă, pentru o concluzie finală dacă există consens politic pentru adoptarea acestui proiect.

Citește și: Comisia Europeană a respins noua lege a salarizării

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol