PNL a pierdut încă un proces cu ”tabăra Thuma”. Tribunalul București a suspendat provizoriu toate deciziile adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie (schimbarea statutului și a conducerii). Hotărârea instanței se aplică imediat, deși PNL o poate ataca cu apel în termen de 5 zile. Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat că decizia va fi respectată, dar acuză „trădări” și promite că partidul nu va renunța la calea aleasă.
Cutremur în PNL: Instanța a suspendat noul Congres!
Tribunalul București a dat dreptate taberei Thuma și a suspendat temporar deciziile adoptate de Partidul Național Liberal (PNL) în timpul Congresului de la finalul lunii iunie, adică schimbarea statutului partidului și schimbarea conducerii.
Astfel, potrivit deciziei Tribunalului București, conducerea PNL ar trebui să revină, cel puțin din punct de vedere juridic, la forma de dinainte de Congres, în ideea în care să îi cuprindă pe Adrian Veștea sau Nicoleta Pauliuc, printre alții. Decizia este executorie, dar poate fi atacată.
„Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă”, se arată în minuta Tribunalului București, potrivit digi24.ro
Decizia de miercuri a Tribunalului București poate fi atacată cu apel în următoarele 5 zile, însă este executorie. Practic, toate actele adoptate de Congresul Extraordinar al PNL din data de 21 iunie au fost suspendate până când instanța va decide cine are dreptate pe fond.
Ce decizii ale Congresului liberal au fost blocate în instanță
Printre deciziile adoptate de PNL la Congresul din 21 iunie care sunt acum suspendate se numără:
- Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Naţional Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moţiunii „Modernizare cu rădăcini”, potrivit procesului-verbal al desfășurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026;
- Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Naţional Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Național Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026, precum și a actelor subsecvente adoptate în temeiul acestora.
În același timp, sunt suspendate în instanță și deciziile adoptate după Congres, prin care au fost schimbați liderii de filiale. Printre liberalii care au reclamat la Tribunalul București decizia Congresului PNL se numără Adrian Veștea, Alina Gorghiu, Monica Anisie, Lucian Bode sau Hubert Thuma.
Decizia de miercuri vine la o săptămână după o altă decizie a Tribunalului București, dată în conflictul juridic dintre tabăra Bolojan și tabăra Thuma din PNL. Atunci, instanța a suspendat provizoriu decizia Partidului Național Liberal prin care a convocat Congresul Extraordinar care a avut loc pe 21 iunie.

Reacția oficială a PNL și poziția lui Ilie Bolojan
Partidul Naţional Liberal anunță că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului Extraordinar din 21 iunie, după hotărârea pronunțată miercuri de Tribunalul București. Până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea partidului se va desfășura conform statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025, arată PNL într-un comunicat.
Ilie Bolojan anunță că PNL va respecta decizia judecătorilor, dar va apăra și decizia liberalilor „privind ceea ce suntem și pe cine reprezentăm.”
„Vom respecta decizia provizorie de suspendare a hotărârilor Congresului PNL, dar vom apăra decizia membrilor noștri privind ceea ce suntem și pe cine reprezentăm. Ceea ce se întâmplă împotriva noastră este pentru că am ales, cu o largă majoritate, să ne decidem propria soartă, să ne respectăm pe noi înșine și pe alegătorii noștri și să servim România. Lumea politică nu-și poate recâștiga credibilitatea repetând aceleași greșeli care i-au îndepărtat pe români de noi.
Cei care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi, exprimată prin votul majorității delegaților, sfidându-le voința, nu au câștigat nimic. În mod cert, nu au câștigat respectul miilor de membri PNL din toată țara. Cei care fac înțelegeri pe la spate, cei care își trădează colegii și organizația vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele.
Nu vom renunța la hotărârile luate și nu ne vom clinti de pe calea pe care partidul a decis să o urmeze. PNL este din nou puternic. Știm care este direcția bună pe care trebuie să o urmăm pentru România și avem hotărârea de a lupta pentru valorile în care credem”, a scris Ilie Bolojan pe Facebook.


