UPDATE: Minora a fost găsită în localitatea Șimian, județul Mehedinți, urmând să fie încredințată familiei.
O adolescentă de 14 ani din Craiova este dată dispărută după ce aplecat de acasă în cursul zilei de 7 iulie și nu a mai revenit. Oamenii legii solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea adolescentei.
Minoră din Craiova, căutată de poliție
”La data de 8 iulie a.c., ora 00.45, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Craiova au fost sesizați de o femeie, de 36 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 7 iulie a.c., fiica sa, STĂNICĂ CARLA GABRIELA ELISABETA, de 14 ani, a plecat de la domiciliul și nu a mai revenit„, anunță IPJ Dolj.
Semnalmente: Cum o poți recunoaște
Pentru a veni în sprijinul echipelor de căutare, autoritățile au făcut publice semnalmentele fizice ale fetei, precum și hainele pe care le purta în momentul în care a fost văzută ultima dată.
- Semnalmente fizice: înălţime 1,55 m, greutate 45 de kg, părul negru, ochii căprui.
- Haine și încălțăminte: La momentul plecării, aceasta era îmbrăcată în pantaloni scurți de culoare neagră cu buline albe, bluză de culoare neagră și papuci de culoare roșie.

Ce trebuie să faci dacă o vezi?
Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. Orice detaliu, oricât de nesemnificativ ar părea, poate ajuta la găsirea ei în siguranță.


