Autoritatea Vamală Română: Dezinformare grosolană în online

Delia Pătru
Autoritatea Vamală Română: Dezinformare grosolană în online
Autoritatea Vamală Română: Dezinformare grosolană în online

Autoritatea Vamală Română avertizează că informaţia care circulă în mediul online potrivit căreia, instituţia ar fi confiscat 75 de kilograme de cocaină ambalată în pachete purtând fotografia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, este falsă. Instituţia nu a desfăşurat nicio astfel de acţiune şi nu a emis nicio comunicare pe acest subiect, subliniază AVR.

Reacția oficială a Autorității Vamale Române

Instituția a emis o alertă clară cu privire la manipularea din spațiul virtual, demontând scenariul apărut în rețelele sociale.

„În mediul online circulă o „ştire” potrivit căreia Autoritatea Vamală Română ar fi confiscat 75 kg de cocaină ambalată în pachete purtând fotografia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Această informaţie este FALSĂ. Instituţia noastră nu a desfăşurat nicio astfel de acţiune şi nu a emis nicio comunicare pe acest subiect”, informează, miercuri, Autoritatea Vamală Română.

Cum a fost fabricată dezinformarea

AVR precizează că peste „imaginea falsificată” a fost aplicată „abuziv” sigla Autorităţii Vamale Române.

„Mai mult, circulă şi o captură de ecran fabricată, care imită site-ul nostru oficial şi un «comunicat» pe care nu l-am publicat niciodată”, menţionează sursa citată.

Reprezentanţii instituţiei le recomandă cetăţenilor să verifice informaţiile „doar din surse oficiale şi de încredere”.

Autoritatea Vamală Română: Dezinformare grosolană în online
Autoritatea Vamală Română Dezinformare grosolană în online

Apel la vigilență împotriva site-urilor clonate

În finalul comunicatului, instituția atrage atenția asupra ușurinței cu care pot fi generate atacurile de tip fake news în prezent și oferă un sfat prețios pentru utilizatorii de internet.

„Informaţiile despre activitatea instituţiei noastre le găsiţi exclusiv pe www.customs.ro şi pe conturile noastre oficiale de social media.

Şi un gând sincer: dezinformarea nu ocoleşte pe nimeni, nici măcar instituţiile statului, aşa cum ne-am convins chiar noi zilele acestea. Într-o lume în care o siglă poate fi lipită pe orice imagine şi un site oficial poate fi «clonat» în câteva minute, cea mai bună protecţie rămâne un simplu obicei: înainte de a crede sau de a distribui, întrebaţi-vă «care este sursa?». Câteva secunde de verificare fac diferenţa între a fi informat şi a fi manipulat”, mai arată aceeaşi sursă.

Citește și: Percheziții în Gorj și alte trei județe într-un dosar de evaziune fiscală

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol