Gică Hagi se confruntă cu primele probleme, ca selecționer al României. Antrenorul a decis să probeze mai mulți fotbaliști, în meciurile de pregătire. În partida cu Georgia, tehnicianul a hotărât să îl folosească pe Florinel Coman ca vârf, iar atacantul a fost titular. Reacțiile negative nu au întârziat să apară, dar „Regele” spune că jucătorul pe care l-a avut elev la Viitorul se descurcă foarte bine pe acea poziție.

Selecționerul României și-a ales unul dintre jucătorii de bază
„Poziția numărul 1 a lui Coman e vârf, nu știu dacă știați. Că a jucat și extremă, da, știe să joace și bandă. Poate da randament foarte bun. A fost periculos, a fost în joc. Am vorbit cu el, știam că intră Louis Munteanu în minutul 46. Florinel a jucat mai puțin în acest sezon. Louis e în formă. Îi place golul, simte golul, sperăm să fie în formă, avem nevoie de atacanți.
Sper ca Aioani să învețe, e un portar talentat și valoros. Portarii pot face uneori greșeli. Noi vom juca și cu 3 fundași, și cu 4, dinamica se va schimba. Am folosit ambele sisteme, am și sisteme cu 3 fundași centrali, și apărare cu 4. O să jucăm ce e bine pentru noi. O să jucăm pentru suporteri, e nevoie de ei, ați văzut cum a fost la Europeanul din Germania. Trebuie să spunem tare că se poate. E nevoie de succes, cu succesul te alimentezi, te face bucuros”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.
Florinel Coman, printre elevii preferați ai „Regelui”
Florinel Coman se numără printre elevii preferați ai lui Gică Hagi. Crescut în Academia „Regelui”, atacantul s-a revăzut, acum, la lotul național, cu foștii colegi de la Constanța. Selecționerul i-a mai convocat pe Aioani, Ghiță, Borza, Răzvan Marin, Cicâldău, Tudor Băluță, Ianis Hagi, Louis Munteanu, Mihai Popescu, Florin Tănase și Denis Drăguș. Toți acești fotbaliști au jucat, în trecut, sub comanda lui Hagi, la Viitorul sau Farul.







