Ilie Ciocan, cel mai longeviv veteran de război din lume, a murit. Vestea tristă a fost anunțată de Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea.
Ilie Ciocan a murit la 112 ani
Născut în comuna Galicea, județul Vâlcea, Ilie Ciocan a încetat din viață cu doar o zi înainte de a împlini 113 ani, lăsând în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și sentimentul că odată cu el se închide o pagină importantă din istoria locului.
Ilie Ciocan a luptat pe front timp de patru ani, în cel de-Al Doilea Război Mondial, ca servant la tun și curier, pe Frontul de Est, la Odessa și Cotul Donului.
Anul trecut, autoritățile județene au decis să îi acorde titlul de cetățean de onoare al județului Vâlcea, un gest prin care au vrut să recunoască atât meritele sale de veteran, cât și exemplul unei vieți trăite cu demnitate.
Mesajul autorităților: „Un exemplu pentru cei care astăzi trăiesc în pace”
Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj emoționant în memoria eroului de război, subliniind jertfa generației sale în contrast cu realitățile geopolitice actuale.
”Am scris de-a lungul timpului despre oamenii buni pe care i-am întâlnit în activitatea mea de la Consiliul Județean Vâlcea. Unul dintre acești oameni buni a fost Ilie Ciocan, locotenent în retragere, veteran de război și cetățean de onoare al județului Vâlcea, titlu pe care i l-am acordat anul trecut.
Despre acești oameni spuneam că sunt făuritori de țară, iar prin jertfa lor, prin anii petrecuți în război, cu arma în mână, ar trebui să fie un exemplu pentru cei care astăzi trăiesc în pace, dar cu o monstruozitate de război la graniță.”

„Erou pentru că a trecut printr-un război și a ajuns la o asemenea vârstă”
Oficialul a evidențiat că dispariția veteranului are loc chiar în ajunul aniversării sale, transformându-l într-un simbol etern al rezistenței:
”Mâine, 28 mai, eroul nostru ar fi trebuit să împlinească 113 ani. Spun erou – pentru că a trecut printr-un război. Erou – pentru că a ajuns la o asemenea vârstă. Erou – pentru că este un exemplu pentru toți cei care, la un moment dat, poate nu înțeleg ce înseamnă să duci greul în viață.
Drum lin în oastea vitejilor din Ceruri, domnule Ilie Ciocan! Condoleanțe și recunoștință familiei care, cu atâta dăruire, l-a îngrijit până la sfârșitul vieții. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe vâlceanul Ilie Ciocan!”








