Un bărbat care a furat banii din cutia milei de la mai multe lăcașuri de cult din Vâlcea a fost reținut de polițiști. Intervenția oamenilor legii a venit după ce preotul unei biserici din Râmnicu Vâlcea a sesizat faptul că o persoană ar fi sustras suma de aproximativ 8.000 de lei din două cutii de donații amplasate în interiorul lăcașului de cult, prin forțarea acestora.
Autorul furturilor a fost prins în flagrant
Hoțul a fost depistat rapid de polițiști, iar investigațiile au demonstrat că acesta mai furase bani și de la o altă biserică din oraș, folosind aceleași metode.

„În urma desfășurării cu operativitate a activităților specifice, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din municipiul București, care corespundea semnalmentelor fizionomice și vestimentare ale autorului surprins în momentul comiterii faptei”, transmite IPJ Vâlcea.
Probe găsite asupra suspectului
În momentul capturării, bărbatul avea asupra sa unelte folosite pentru spargerea cutiilor de donații. Oamenii legii au reușit să facă legătura și cu un alt jaf petrecut recent.

„Acesta a fost depistat, iar în urma controlului corporal și al bagajelor pe care le avea asupra sa au fost identificate obiecte susceptibile a fi fost utilizate la comiterea infracțiunii. Din probatoriul administrat până în prezent, s-a stabilit că bărbatul este bănuit și de comiterea unei alte infracțiuni de furt, săvârșită la data de 7 aprilie 2026, de la un alt lăcaș de cult din municipiul Râmnicu Vâlcea”, mai precizează reprezentanții poliției.
Măsura reținerii pentru 24 de ore
Bărbatul a fost reținut de oamenii legii și urmează să fie prezentat procurorilor pentru stabilirea măsurilor preventive.
„Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea. În cursul zilei de 15 aprilie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, informează autoritățile.








