Un proces neobișnuit a fost deschis recent pe rolul Judecătoriei Turda, vizând autoritățile locale din județul Gorj, scrie gorjonline.ro. O persoană transgender, care și-a anonimizat numele în instanță, a dat în judecată Primăria Motru și Serviciul de Stare Civilă pentru a obține recunoașterea oficială a noii sale identități de gen în documentele de stare civilă.
Motru: Identitate feminină recunoscută de specialiști
Reclamantul, deși s-a născut bărbat, a obținut deja o primă confirmare legală a identității sale, fiind considerat de specialiști drept „persoană transgender cu diagnosticul de disforie de gen sau transsexualism, identitatea sa de gen fiind feminină”.

Pe baza acestei recunoașteri, acesta solicită acum judecătorilor să oblige autoritățile din Motru să facă modificările necesare în registrele oficiale.
Solicitări tehnice: schimbarea prenumelui și a CNP-ului
Solicitarea este una tehnică și vizează toate elementele de identificare. Mai exact, instanța este chemată să dispună următoarele modificări:
- Schimbarea prenumelui din Daniel în Daniela,
- Modificarea sexului din masculin (M) în feminin (F),
- Modificarea primei cifre a Codului Numeric Personal, care ar trebui să devină 2 în loc de 1.
Obligații pentru serviciul de stare civilă din Motru
În cazul unei sentințe definitive, autoritățile motrene vor fi obligate să elibereze un nou certificat de naștere și o nouă carte de identitate. Documentele vor trebui să reflecte exclusiv noua identitate, fără a menționa istoricul schimbării.
Procesul cu numărul 2817/328/2026, aflat pe rolul Judecătoriei Turda, urmează să stabilească un prim termen de judecată. Decizia finală va obliga instituțiile din subordinea Consiliului Local Motru să actualizeze bazele de date conform realității de gen recunoscute juridic pentru solicitantul cu domiciliul în Cluj.








