Raită prin viață: Despre prostia și prostirea românilor. Stânga stângii și dreapta dreptei

Maces Mihai
RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre prostia omenească (din nou), grobianism și ziua de azi. Vorbe de trecut criza
RAITĂ PRIN VIAŢĂ: Despre prostia omenească (din nou), grobianism și ziua de azi. Vorbe de trecut criza

Contextul politic din România

Aşadar, pe teritoriul scumpei noastre patrii, România, ajunsă, prin lupta unor oameni binecuvântaţi, şi prin vrerea Domnului, aproape întreagă în rândul Lumii (UE, NATO, SUA – în UE așteptam și Reîntregirea), avem un ,,eşichier politic”, care să păstorească Ţara, ales de popor democratic și nu prea, de-ţi vine să te cruceşti cu ambele mâini, deşi e ştiut că, scuze, „cu stânga nici cruce nu-ţi poţi face” (E. Cioran). Însă, ca la noi, la nimeni, deși și nimeni, adică LUMEA, a luat-o razna rău de tot în ultima vreme.


Fragmentarea ideologică

Stânga, dreapta și extremele

Avem, ca ideologii, stânga (PSD – socialist), şi stânga stângii (AUR-ul cel naţionalist, cu steagu-n mână şi poporu-n gură, care fuge din parlament, că-n afară de două idei, steagul şi poporul, n-au altele de spus), şi nici ei nu ştiu ce vor şi ce caută pe-aci, apoi dreapta (PNL=PNL+PD – fost de stânga), dreapta dreptei (USR-ul cel teribil de tupeist, ultraşi politici), şi „alţii” -UDMR-ul, care, legal, o uniune etnică, nu partid fiind, n-are ce căuta prin politica statului român, şi „celelalte naţionalităţi” – tot uniuni/asociaţii pe criterii etnice, blagoslovite de statul român, prin legi, cu posturi de putere în statul român, şi bani foarte mulţi. Cu asemenea „culori politice”, suntem exact ca-n fabula lui Grigore Alexandrescu (parcă), aia cu „racul, broasca şi o ştiucă/ ce-ntr-o zi s-au apucat/ …”.

Critica sistemului politic

Rolul instituțiilor și al alegerilor

Văzând asemenea peticeală politică, urmare a prostiei şi prostirii românilor, în instituţile statului român, care-ar trebui să guverneze, administreze şi legifereze spre binele şi prosperitatea poporului care i-a adus aici, de te-apucă râsu-plânsu, mă tot gândesc dacă n-ar fi bine, în această conjunctură, chiar toxică pentru ţară, să-ncercăm un alt USL (uniunea social-liberală), mai ales că nu mai sunt în scenă „teribilii” Victoraş-Titulescu, chinezul turcit, Crinul cu „legitimaţie” de preşedinte de ţară, şi alţi ipochimeni care au fost scoşi din scenă de popor, care şi-a dat seama ce hram poartă şi, mai ales, că erau mai proşti şi mai hoţi ca EL – „boborul” care se crede cel mai deştept şi cel mai „oţ” de pe planetă, ba chiar din univers. Acum însă, e valabil şi proverbul ăla, tot românesc: ce-şi face omul cu mâna lui, nici dracu nu mai desface. E o utopie să crezi azi că poate se poate totuşi, dacă unii capi de partide vor coborî la calitatea de oameni, ajunşi, trecător, politicieni, şi vor face ceva pentru popor şi ţară, nu pentru ei şi partide. Altfel, se vor mai duce pe apa sâmbetei încă patru ani esenţiali, hotărâtori pentru binele românilor în (ne)buna conjunctură mondială, căci, vorba lui Eminescu, jurnalistul, „greşalele în politică” distrug o ţară şi poporul său, care, culmea, nu face politică, dar face „oameni politici”. Ca-n „Facerea” biblică, şi poporul mai greşeşte, deşi întotdeauna are dreptate, ca-n voba aia: „aşa l-a lăsat Dumnezeu, ce să-i mai faci acu!”. E, la urma urmei, ceea ce ni se întâmplă, nouă, ca popor, urmarea faptului că nu gândim „cu capetele noastre”, ci cu „patimile noastre”, despre care am mai scris – revin cu ele, cu patimile, săptămâna viitoare, ca-ntr-o „săptămână a patimilor” un film/carte din tinereţe.

Referințe la decizii și instituții

Exemple din trecut


Acum 15 ani, adică pe 10 martie 2016, scriam în Jurnalul Olteniei – RAITĂ PRIN VIAŢĂ. Despre noi – gata, după circul alegerilor, începe balamucul. Alegerile abia s-au terminat şi, gata, a început balamucul, ca şi când alegerile încă nu s-au terminat. De ce? Fiindcă acum 15 ani a venit CCR şi a deschis guriţa ei de oracol pe care-i ieşi porumbelul: hoţii şi bandiţii (era să zic vardiştii, pentru că, vorba lui Petroff, sindicalistul, ce diferență e între hoţi şi bandiţi?) nu mai pot fi judecaţi şi condamnaţi pe „sprijinul ethnic” al SRI, ca şi când hoţii şi bandiţii n-ar fi ai noştri, ai statului român, iar SRI ar fi al unui Stat galactic, poate Statul paralel. Porumbelul (CCR - organul suprem al unuia din stâlpii democraţiei unui stat, Justiţia) fâlfâi la timp din aripioare ca să dea o gură de aer parlamentarilor, care se surmenaseră întru apărarea alor lor (a hoţilor şi bandiţilor/vardiştilor). Fu, atunci, un semn că ditamai Sistemul, creat de noile partide post-comuniste, cu toţi „infiltraţii” peste tot, inclusiv în CCR, au câştigat, dar eu n-o să înţeleg şi să mă pici cu ceară cum de Statul îşi dă cu stângu (justiţia) în dreptu(parlament) în aşa hal. Adică eu, Stat, văd şi aud cu ochii şi urechile mele (SRI, etc.), şi vin şi spun cu gura mea (CCR, gură de aur - nu AUR, partidul) că, gata, ăla de m-a furat pe mine, Stat, nu e vinovat fiindcă l-am auzit şi văzut eu, Stat, cu ochii şi urechile mele date de mine. Nebunie curată care l-a costat, şi îl va costa pe tovarăşu Stat brambureala generală din ţara asta a legii şi fărădelegii, în care nimeni nu înţelege cum de oamenii care fură, de când se scoală şi până se culcă, şi invers, nu pățesc nimic, că-i apără Statul în care Legea apără Farădelegea, Stat pentru care nu mai există poporul român, economia românească, relaţiile europene şi euroatlantice. De fapt el, Statul, este reprezentantul tipic pentru România de azi, invadată de oameni de mâna a treia şi a patra, care, în mod normal nu ar fi ajuns niciodată în posturile (funcţiile) în care se află, dacă n-ar fi fost partidele postcomuniste, în care se intră pe capete, fără a răspunde la întrebarea, pusă doar în presă, alt stâlp al democraţiei, ca slogan, „ce-ai făcut în ultimii cinci ani?”.

Societatea românească: trecut vs prezent

O comparație socială


Era o vreme, în ţara asta, când oamenii se priveau cu admiraţie, cu plăcere, şi cu respect, când vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit, când copiii tăi mergeau la şcoală în uniformă, când abia aşteptai să te angajezi undeva, să munceşti, să te aşezi la casa ta, să îţi întemeiezi o familie, să ai copiii tăi, şi viaţa ta, când te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc relaxant, când nu mureai pentru grija zilei de mâine, când Statul nu te jecmănea prin taxe şi impozite câte nu poţi duce (de unde să poţi duce dacă n-ai de unde şi unde să munceşti, iar dacă-ţi faci singur de muncă, Statul te belește???)… astăzi, în ţara asta, multe nu mai sunt cum au fost, sau am fi vrut să fie, sau ar trebui să fie. Nu sunt „nostalgic”, dar fac comparaţii între Iad şi Rai, adică între Comunismul care-o luase razna, şi Capitalismul de cumetrie făcut de Iliescu cu comuniştii de mâna a treia și cu vaşnicii urmaşi ai lor. Ce va fi mâine? Văzând ce e azi, nu ştiu. De un lucru sunt însă sigur, vorba lui Eminescu: „românii, neamul nevoii”.
Notă: de mâine, lucruri concrete, cu aberații româneşti, și nu numai, de secol XXI, care fac viaţa un Iad la 95% din populaţie, şi un Rai la 5% din aceasta. Cinism! Că asta înseamnă să iei de la săraci și să dai la bogați.

Concluzie

Perspective și reflecții


Aşa că, vorba lui Mark Twain: Fă-ţi planuri de viitor, pentru că viitorul este locul în care îţi vei petrece tot restul vieţii. Căci, zic și eu, „Destinul” nu depinde de oarece întâmplare, ci de alegere, despre care vorbeam la început.
Dar, cum tot zic, viaţa care ne e dată e patimă şi chin, de care nu scăpăm dacă, iar zic, nu gândim cu capetele noastre și nu lăsăm la o parte ura din nimic, care ne-a cuprins ca un blestem.
De luni, o săptămână „despre patimi în vreme de criză”, în Jurnalul Olteniei.

author avatar
Maces Mihai
Distribuie acest articol