PSD amenință cu ruperea Coaliției, după ședința de la Slatina

Ionut Jifcu

Municipiul Slatina a devenit astăzi epicentrul politicii naționale, găzduind prima conferință regională a Partidului Social Democrat (PSD) dintr-o serie de consultări ce vizează viitorul actului de guvernare. Întâlnirea, desfășurată într-o atmosferă tensionată, a marcat debutul unei evaluări riguroase care ar putea culmina cu ieșirea social-democraților de la putere. Liderii prezenți au lansat atacuri frontale la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzând o gestionare economică dezastruoasă și un buget de stat care ignoră nevoile reale ale românilor.


Marius Oprescu: Administrațiile locale, pedepsite prin noul buget

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a deschis seria criticilor, vorbind din postura administratorului care se confruntă direct cu tăierile de fonduri. Acesta a subliniat că actuala construcție bugetară subminează autonomia și dezvoltarea comunităților locale, reducând drastic sumele necesare investițiilor de bază.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean, dar și de reprezentant al unui judeţ cu 112 UAT-uri, vreau să vă spun că sunt nemulțumit de cum s-a construit bugetul. Partidul Social-Democrat a avut trei linii directoare principale în ceea ce privește construcția bugetului. Am vorbit de veniturile unităților administrativ-teritoriale și am cerut ca acestea să nu scadă. Din păcate, cu siguranță ele vor scădea și nu vom mai avea nici o predictibilitate a încasărilor pe noua formulă stabilită de premierul Bolojan și de Ministrul Finanțelor”, a declarat Marius Oprescu.


Priorități inversate: Stadionul din Oradea versus pachetul social

Liderul de la Olt a atras atenția și asupra înjumătățirii fondurilor pentru programul de infrastructură „Anghel Saligny”, dar și asupra priorităților financiare chestionabile ale actualului Executiv.

„De asemenea, am cerut ca investițiile statului în infrastructură, pe programul Angel Saligny, un program susținut de întreaga țara prin care comunitățile locale se dezvoltă, am cerut ca banii să fie la nivelul anului trecut, adică la nivelul de 12 miliarde de lei și nu avem decât 6 miliarde prinse în acest buget, în condițiile în care o parte din bani se duc pentru plata facturilor de anul trecut, pentru că știți foarte bine că acest program la un moment dat a fost închis astfel încât să nu se mai poată depune facturi. Și celebrul deja pachet social prin care 3,4 milioane de oameni vor beneficia de anumite sume de bani. Un pachet care a trecut printr-o adevărată bătălie în Comisia de buget și într-un final s-au găsit 1,1 miliarde de lei pentru 3,4 milioane de oameni pe care la început nu îi găseam, dar în același timp s-au găsit 460 de milioane de lei pentru stadionul de la Oradea”, a completat Marius Oprescu.

Sorin Grindeanu: Stabilitatea fără prosperitate nu are valoare

Sorin Grindeanu a prezentat cifre alarmante privind starea economiei, menționând prăbușirea producției industriale și scăderea puterii de cumpărare a populației. Acesta a pus la îndoială utilitatea menținerii stabilității politice dacă aceasta nu se traduce în condiții mai bune de viață pentru cetățeni.

„Stabilitatea este bună doar dacă aduce prosperitate. Avem stabilitate și în Belarus sau Coreea de Nord, dar asta nu înseamnă o viață mai bună. Chiar şi în Rusia este stabilitate. Nu vă spuneați pe mine, dar nu consider necesar că trebuie să continui doar de dragul stabilității, care nu duce la prosperitate”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Blocajele din Coaliție și ignorarea pachetului de solidaritate

Liderul PSD a criticat modul în care premierul ignoră ponderea politică a partenerilor de coaliție și dificultatea cu care sunt adoptate măsurile de protecție pentru categoriile vulnerabile.

„E o coaliție de patru partide, o coaliție in care PSD este singurul partid de stânga dintr-o coaliție cu alte trei partide de dreapta. Ca să dau un exemplu, cum a fost pachetul de solidaritate. Nu e un lucru pentru PSD. Este un pachet care oferea ajutor pensionarilor cu pensii mici, sub 3000 de lei, care mărea ajutorul pentru copiii cu dizabilități. Astea nu sunt pentru PSD, sunt pentru persoane cu vulnerabilități. Și da, a fost nevoie să amenințăm să blocăm lucrurile în Parlament, ca să poată să găsească primul ministru finanțare de 1,1 miliarde, 0,04% din PIB. Și în toată această perioadă, lucrurile au funcționat în acești parametri. De fiecare dată când venim cu câte o propunere, trebuie să amenințăm. Și da, este despre economie. Și aș transmite în mod direct. Ilie, este despre economie, nu e despre sărăcie. Și în acest moment, în România, lucrurile merg într-o direcție proastă. Asta am analizat noi astăzi. Și asta vom analiza la toate întâlnirile regionale pe care le vom avea în perioada următoare”, a concluzionat Sorin Grindeanu.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol