Reduceri CFR Călători: Explorează Europa cu trenul

Delia Pătru
Reduceri CFR Călători: Explorează Europa cu trenul
Reduceri CFR Călători: Explorează Europa cu trenul

CFR Călători anunță reduceri de 15% pentru cardurile Interrail. Ofertele permit accesul la peste 33.000 de destinații din Europa și reprezintă o oportunitate de a descoperi continentul într-un mod flexibil și confortabil.

CFR Călători: Explorează Europa cu trenul

Călătorii care vor să descopere Europa cu trenul pot cumpăra Interrail Global Pass sau Interrail One Country cu 15% reducere față de prețul standard, în perioada 10 și 31 martie 2026.

Conform reprezentanților CFR Călători, această campanie nu este doar despre preț, ci și despre experiența în sine:

„Prin această promoție specială, Interrail încurajează pasagerii să ia o pauză de la timpul petrecut în fața ecranelor și să redescopere bucuria călătoriei cu trenul. Călătoria pe calea ferată oferă libertatea de a admira peisaje spectaculoase, de a descoperi locuri noi și de a crea conexiuni autentice cu oameni și destinații”, se arată într-un comunicat al companiei.

Condiții de achiziție și rambursare

Este important de reținut că biletele achiziționate în perioada promoției au reguli specifice de post-vânzare. Potrivit sursei citate, biletele pot fi rambursate în termen de 7 zile de la cumpărare. După această perioadă, rambursarea sau schimbul nu mai poate fi efectuată.

Reduceri CFR Călători: Explorează Europa cu trenul
Reduceri CFR Călători Explorează Europa cu trenul

Categorii de pasageri și tipuri de bilete

Ofertele Interrail sunt disponibile pentru toate categoriile de călători:

  • Adult
  • Senior
  • Tânăr
  • Copil

Biletele pot fi emise atât pentru clasa 1, cât și pentru clasa a 2-a, cu opțiuni de valabilitate flexibilă sau continuă.

De unde poți cumpăra pass-ul tău?

Diferența dintre cele două opțiuni este simplă: Interrail Global Pass acoperă întreaga Europă, în timp ce One Country Pass este valabil într-o singură țară sau regiune la alegere.

Biletele pot fi achiziționate direct de la casele de bilete și agențiile CFR Călători care deservesc traficul internațional.

Citește și: Târgul de Paște Craiova 2026: concerte și spectacole

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol