O dramă de familie a generat un caz medical extrem de rar în psihiatria românească. Un bărbat din județul Olt a suferit un blocaj senzorial complet, o reacție a creierului la o durere emoțională insuportabilă. Această poveste tulburătoare a fost relatată de medicul psihiatru Mariana Marcu Leancă, în cadrul podcastului „Ionuţ Jifcu“.
Specialistul a gestionat direct acest caz impresionant la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, demonstrând cum funcționează mecanismele de apărare ale subconștientului uman în momente de criză absolută.
Tragedia a lovit chiar în ziua în care fiul pacientului se căsătorea, exact în momentul în care fiica acestuia a încetat din viață. Impactul a fost atât de devastator încât mintea tatălui s-a închis complet, refuzând să mai proceseze realitatea din jur.
„Am întâlnit în Schitu un caz de disociere psihică, este o chestie foarte rar întâlnită în psihiatrie. Cazul unui pacient care în ziua nunții fiului îi moare fiica. Și el face șoc emoțional, dar cum, nu mai vede, nu mai aude, nu mai simte nimic. Îl duc cu ambulanța la neurologie și acolo îi fac tomografie și mă sună de la neurologie că nu are nimic, dar că el nu vede, nu vorbește”, a explicat medicul Mariana Marcu Leancă.
Realitatea paralelă ca formă de apărare
Bărbatul a ajuns la spital într-un scaun cu rotile, complet rupt de realitate. Deși din punct de vedere fizic era perfect sănătos, creierul său crease o barieră protectoare impenetrabilă împotriva suferinței.
„Mi-am dat seama că este disociere. Că efectiv creierul ca să facă față la această traumă efectiv și-a pus o carcasă și așa s-a apărat el. Soția venea în doliu la el în vizită și el nu realiza. El juca table, era vesel, era OK, dar el avea o realitate paralelă ca să se protejeze. Să-și protejeze creierul, i-a protejat efectiv de o nenorocire fizică”, a precizat medicul psihiatru Mariana Marcu Leancă.
Șocul adevărului și o nouă prăbușire
După mai bine de o săptămână, pacientul și-a revenit, dar nu își amintea moartea fiicei sale. Când familia i-a spus adevărul, a urmat un al doilea episod de colaps psihic grav.
„A avut a doua recădere. Dar de data asta a zis: «cum, eu am râs trei luni aici în timp ce copila mea a murit, cum am putut să fac asta?» Și a luat-o de la capăt. El n-a mai putut să mai meargă, iarăși n-a mai vorbit”, a povestit doctorul Mariana Marcu Leancă.
Salvarea venită prin adopția nepoatelor
Medicul a înțeles că pacientul are nevoie disperată de un scop major pentru a supraviețui acestei drame. Soluția terapeutică a fost ca bărbatul să își asume responsabilitatea pentru fetițele rămase orfane.
„Am zis, domnule trebuie să găsesc ceva! În traumele astea trebuie să găsești un pansament pe rănile lui la fel de puternic ca trauma, ca să poți să-l scoți din chestia asta. Și atunci i-am zis, singurul lucru pe care poți să-l faci acum este să adopți fetele fiicei. Și atunci a făcut chestia asta, s-a trezit și a zis, «stai, eu trebuie să fac lucrul ăsta!». I-a adoptat fetele și este super Ok. Este primul caz pe care l-am văzut, primul caz de genul ăsta pe care nu l-am citit decât în literatura de specialitate, nu văzut”, a detaliat medicul Mariana Marcu Leancă.







