Bacterie veche din peșteră, rezistentă la antibiotice
O descoperire realizată într-o peșteră din România rescrie ceea ce știm despre rezistența la antibiotice. Cercetătorii au identificat, la peste 16 metri sub gheață, în Peștera de Gheață de la Scărișoara, o bacterie veche de aproximativ 5.300 de ani, capabilă să reziste la multiple antibiotice moderne, dar și să blocheze dezvoltarea unor agenți patogeni periculoși.
Microorganismul, denumit Psychrobacter SC65A.3, a fost izolat dintr-un strat de gheață datat cu radiocarbon la circa 5335 de ani. Studiul a fost publicat în revista științifică Frontiers in Microbiology.
Descoperirea din „congelatorul natural” de la Scărișoara
Peștera de Gheață de la Scărișoara, situată în Carpații Românești, adăpostește unul dintre cei mai mari ghețari subterani din lume. Cercetătorii au extras un cilindru de gheață de 25 de metri, iar la 16,5 metri adâncime au descoperit un ecosistem microbian complex.
”Psychrobacteriile sunt bacterii care in mod exceptional rezista la frig, capabile sa se reproduca in medii extreme, cum ar fi gheata polara, ghetarii, permafrostul si adancurile oceanului” afirma Cristina Purcarea de la Institutul de Biologie Bucuresti, autoarea principala a studiului.
Analizele ADN au arătat că această tulpină prezintă puține asemănări cu speciile cunoscute, sugerând o linie evolutivă distinctă, izolată timp de milenii.
Bacterie cu rezistență la 10 clase de antibiotice
Bacteria din peșteră – Un mecanism vechi de mii de ani
Cea mai surprinzătoare descoperire a venit în urma testării bacteriei la 28 de antibiotice din 10 clase diferite. Psychrobacter SC65A.3 a demonstrat rezistență la aproximativ 10 dintre acestea, inclusiv la molecule utilizate frecvent în practica clinică, precum vancomicina și clindamicina.
”Cele 10 antibiotice la care am gasit rezistenta sunt foarte des folosite in terapiile orale si injectobile in tratamentul diferitelor infectii bacteriene grave in practica clinica” explica Purcarea.
Specialiștii explică faptul că antibioticele nu sunt o invenție exclusiv umană, ci au la bază substanțe produse în mod natural de microorganisme, într-un „război chimic” permanent pentru supraviețuire. Setul de gene implicat este cunoscut sub denumirea de „rezistoma de mediu”.
Capabilă să inhibe bacterii periculoase
Paradoxal, aceeași bacterie care rezistă la antibiotice a demonstrat că poate bloca dezvoltarea unor agenți patogeni responsabili de infecții grave, precum Staphylococcus aureus, Escherichia coli și Klebsiella pneumoniae.
Acest comportament sugerează că tulpina produce metaboliți naturali cu activitate antibacteriană, deschizând perspective pentru dezvoltarea unor noi molecule terapeutice.
Limitele studiului privind această bacterie
Cercetătorii atrag atenția că Psychrobacter este o bacterie de mediu, nu un agent patogen uman. Pentru această specie nu există valori standardizate de referință privind sensibilitatea la antibiotice, ceea ce impune prudență în interpretarea rezultatelor.
O direcție promițătoare pentru viitor
Descoperirea se înscrie într-un val mai amplu de cercetări asupra microorganismelor conservate în permafrost și medii extreme. Într-o perioadă în care rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea globală, explorarea mediilor izolate, precum peștera de la Scărișoara, ar putea oferi soluții inovatoare.
Sursa foto: facebook
Citește și: Vape și Sport: Adevărul despre performanță și vapat






