Grav accident în Mușetești,Gorj: Bărbat prins sub tractor

Florentina Olaru
Accident în Gorj. Bărbat prins sub tractor Sursa foto : FB Anamaria Mitroi

Accident grav pe DC 54 în Gorj

Un grav accident de muncă s-ar fi produs miercuri pe drumul comunal DC 54, între localitățile Stăncești și Mușetești, din județul Gorj, în urma căruia o persoană a fost prinsă sub un tractor care tracta o sărăriță.

Cum s-a produs accidentul

Bărbatul distribuia material antiderapant dintr-o sărăriță tractată de un tractor. La coborârea într-o pantă, dinspre Larga spre Stăncești, tractorul a intrat în derapaj, iar sărărița s-a răsturnat peste muncitor.

Intervenția autorităților

La fața locului au intervenit: o ambulanță, un echipaj de descarcerare, și un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj

Victima, semiconștientă, a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.

Investigații în desfășurare

Autoritățile efectuează verificări pentru a stabili modul exact în care s-a produs accidentul.

Distribuie acest articol