Balş. Un tânăr în vârstă de 33 de ani, originar din localitatea Bălcești, județul Vâlcea, a ajuns în custodia polițiștilor din Olt după un episod violent petrecut în acest weekend. Bărbatul a fost reținut după ce a bătut un taximetrist din Balș și i-a furat o sumă de bani din autoturism.
Balş: Scandalul a pornit de la o cursă anterioară
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt, incidentul a fost reclamat duminică, în jurul orei 07:00. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați direct de victimă, un tânăr în vârstă de 28 de ani, localnic.
Victima, angajat al unei firme de taximetrie din oraș, a reclamat faptul că a fost agresat fizic și că i-a fost sustrasă o sumă de bani. Din primele cercetări, conflictul ar fi izbucnit pe fondul unei neînțelegeri mai vechi, legată de o cursă efectuată anterior. Taximetristul ar fi fost amenințat cu acte de violență și agresat fizic chiar în autoturism, moment în care agresorul i-a luat și banii.
Dosar penal pentru lovire și furt calificat
Oamenii legii s-au mobilizat rapid, iar agresorul a fost identificat și depistat la scurt timp după comiterea faptei. Reprezentanții IPJ Olt au confirmat deschiderea unei anchete ample.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințarea și furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, a transmis IPJ Olt.
Agresorul a ajuns în arestul poliției
În urma probatoriului administrat de anchetatori, polițiștii au luat măsuri ferme împotriva bărbatului din Vâlcea.
„În urma administrării probatoriului, pe numele tânărului de 33 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai precizat reprezentanții poliției.






