Turnu Severin. Polițiștii din Mehedinți au reușit să identifice și să rețină un bărbat acuzat de un furt comis chiar în ultima zi a anului trecut, într-un loc public aglomerat. Incidentul a avut loc într-o brutărie din municipiu, unde victima a rămas fără bani chiar în timp ce aștepta la coadă.
Turnu Severin: Jaf la coadă la pâine în prag de Anul Nou
Fapta s-a petrecut pe 31 decembrie 2025, într-un moment în care magazinele și brutăriile erau pline de oameni care își făceau ultimele cumpărături pentru Revelion. Suspectul a profitat de neatenția victimei și a acționat fulgerător.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 31 decembrie 2025, bărbatul de 42 de ani, din Drobeta-Turnu Severin i-ar fi sustras persoanei vătămate din mână suma de 50 de lei în timp ce se afla la rând la o brutărie din municipiu, după care a fugit de la locul evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
Suspectul a ajuns în arest
În urma investigațiilor desfășurate de Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului, bărbatul a fost prins la aproape o lună de la comiterea faptei.
„În urma administrării probatorului în cauză, ieri, 23 ianuarie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a mai precizat sursa citată.
Autoritățile au ținut să menționeze și cadrul legal în care se desfășoară ancheta.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au conchis reprezentanții IPJ Mehedinți.






