New York Post, paralelă șocantă între noul primar al New York-ului și Nicolae Ceaușescu

Ionut Jifcu

Un editorial șocant semnat de reputatul jurnalist și scriitor american James Bovard, publicat recent în New York Post, a trimis unde de șoc dincolo de Ocean, ajungând până în România. Analiza acestuia relevă câteva apropieri înfricoșătoare între viziunea proaspătului primar al New York-ului, Zohran Mamdani, și fostul dictator român Nicolae Ceaușescu. Mesajul este unul de alarmă: newyorkezii trebuie să caște bine ochii înainte ca politicile colectiviste să prindă rădăcini într-una dintre cele mai mari metropole ale lumii.

Ceauşescu şi primarul din New York, o paralelă neaşteptată

Bovard își începe editorialul pornind de la o sintagmă folosită de Mamdani în discursul său de inaugurare, care a sunat familiar, dar sinistru pentru cunoscătorii istoriei est-europene. Primarul a declarat că „va înlocui cinismul individualismului cu căldura colectivismului”, un termen care, chiar și acum, la 36 de ani de la căderea regimului comunist, dă fiori pe șira spinării oricărui român trecut de 40 de ani.

Jurnalistul american, care a vizitat Bucureștiul în anul 1987, taxează imediat această abordare ideologică. „Din fericire, psihiatrii nu au clasificat încă „individualismul cinic” drept o boală mintală”, scrie James Bovard, în New York Post. El avertizează că, în spatele cuvintelor seducătoare despre „căldură” și „libertate”, se ascunde adesea un control statal sufocant.

Capcana ajutoarelor guvernamentale „gratuite”

Surprinzătoarea paralelă pleacă de la promisiunile electorale ale lui Mamdani, care includ subvenții noi, precum îngrijirea gratuită a copiilor. Acestea sunt prezentate publicului drept elemente-cheie pentru o viață plină de libertate. Totuși, Bovard, care a văzut pe viu efectele colectivismului forțat în România, rămâne sceptic față de această retorică narcoziantă.

Costul ascuns al promisiunilor populiste

„Ajutoarele guvernamentale sunt adesea mult mai scumpe decât par la prima vedere”, a declarat James Bovard. Scriitorul argumentează că regimul de la București își proclamase controlul total asupra individului sub pretextul acestui colectivism coafat: sănătate gratuită, dar control total asupra corpului, economie planificată, dar austeritate cruntă.

El reamintește că politicile lui Ceaușescu au dus la oprirea curentului electric și la o rată a mortalității infantile „într-atât de mare, încât guvernul a refuzat să înregistreze copiii ca fiind născuți până când nu vor fi supraviețuit primei luni”, după cum subliniază James Bovard.

O Românie paranoică și absurdă vizitată în 1987

Editorialul surprinde cu precizie paranoia regimului ceaușist, pe care Bovard o compară cu teoriile conspiraționiste moderne. Jurnalistul povestește o experiență bizară trăită într-un hotel din Capitală, unde hărțile orașului erau considerate, practic, secrete de stat.

„Regimul românesc era chiar mai paranoic decât Alex Jones. Când i-am cerut portarului de hotel o hartă a orașului, acesta s-a uitat urât la mine: „Nu avem hărți. Dacă există un loc unde vrei să mergi, spune-mi unde este și îți voi spune cum să ajungi acolo. Bănuiala mea era că tipul ăla nu trăia din bacșișuri””, a relatat James Bovard.

Mamdani și umbra unui trecut pe care nu l-a trăit

Ce este cu adevărat tulburător în această analiză este apropierea ideologică dintre un dictator paranoic și un tânăr primar progresist, născut la mii de kilometri distanță și cu doi ani înainte de execuția lui Ceaușescu. Deși Mamdani nu a fost contaminat direct de comunismul de tip vechi, ideile sale par să oglindească aceleași concepte care au distrus destine în România.

Această paralelă nu flatează, ci avertizează cetățenii New York-ului asupra riscurilor pe care le implică abandonarea libertății individuale în favoarea unui stat atotputernic. Jurnalistul american încheie editorialul cu o notă rece despre finalul regimului care a inspirat aceste comparații.

„Ceaușescu și soția sa au fost aliniați lângă un zid și executați sumar cu aproximativ doi ani înainte de nașterea lui Mamdani. Retorica elevată a lui Ceaușescu nu i-a mai influențat pe românii pe care îi asuprise de mult timp”, a concluzionat James Bovard.

author avatar
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
Distribuie acest articol