Două persoane au ajuns la spital, luni după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 546, în apropiere de localitatea Coteana. Evenimentul a implicat două autoturisme și a necesitat intervenția echipajelor medicale.
Accident între un șofer începător și unul cu experiență
Potrivit poliţiştilor, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, sat Comani, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Mărunței.

Victimele, transportate la Spitalul din Slatina
Coliziunea s-a soldat cu rănirea pasagerilor, care au fost preluați de ambulanțe.
„În urma evenimentului rutier, două persoane pasagere în autoturismele implicate, au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmite IPJ Olt.
Șoferii nu consumaseră alcool
Autoritățile au procedat la testarea celor doi conducători auto pentru a verifica dacă se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
O anchetă este acum în desfășurare pentru a clarifica dinamica incidentului.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, mai arată poliţiştii.







