Un senator cere desecretizarea contractului de concesiune
Se cere desecretizarea contractului de concesiune al apelor minerale din Băile Olănești. Un senator din Tulcea a mers, vineri, în ședința Consiliului Local din stațiunea vâlceană pentru a cere lămuriri despre situația izvoarelor. Același senator a cerut, la începutul lunii, ministrului Sănătății să intervină în acest caz.
Solicitarea senatorului Ștefan Borțun a venit după ce Spitalul 1 Mai din Băile Olănești, secție externă a Spitalului Elias din București, a rămas mai multe luni fără acces la apele minerale, notează Agerpres.
Declarațiile senatorului
”Am venit la Olănești în urma unor sesizări ale unor cetățeni din județul Tulcea, care vin de 20 de ani la Olănești pentru cură cu apă minerală. Ei au constatat că de fiecare dată când vin crește și prețul accesului la apă, iar cantitatea de apă pe care acel cip o dă este din ce în ce mai mică. Pe de altă parte, am constatat că nu administrația locală are vreo vină, tot contractul fiind în concesiune, iar mai grav este că acest contract de concesiune este secretizat. Momentan, am luat doar atitudine legată de Spitalul 1 Mai. A fost o perioadă în care spitalului, practic Ministerului Sănătăți, i s-a oprit accesul la apă minerală din stațiunea Băile Olănești și a trebuit că o perioadă să aducă apă pentru pacienții, bolnavii internați de la Călimănești-Căciulata. Eu voi milita începând de săptămâna viitoare pentru desecretizarea acestui contract.Voi face interpelări la ministrul Economiei și către prim-ministru, către ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale, n.r.), să vedem clauzele acestui contract. Mi se pare corect să se cunoască drepturile și obligațiile fiecărei părți, iar cel care are obligații să le și respecte”, a declarat Borțun, potrivit sursei citate.
Nemulțumiri din partea turiștilor și operatorilor de turism
Nemulțumiri au și unii dintre operatorii de turism, aceștia afirmând că prețul pentru apele minerale în stațiune a crescut nejustificat în ultimii ani.
Reclamațiile proprietarilor de pensiuni
„Se plătește pe bilet de pensionar 12 zile chiar dacă bea sau nu bea apă de la izvoare. Sunt unii care, de exemplu, au cancer și nu au voie să bea această apă, dar tot li se ia banii pe apă. 30 de lei pe zi costă la liber, iar dacă vrei să bei trebuie să plătești consultația la un medic pentru a-ți recomanda apa. E normal să plătești, dar taxa e mare. Ea s-a și dublat în ultimii ani, dar cantitatea de apă s-a înjumătățit. Înainte curgea de la 700 de ml la o accesare, iar acum e 250, 200 ml și nu este nicio investiție în izvoare. Duceți-vă să vedeți cum arată. Sunt varză. Toalete nu sunt… Bând apă din aceste izvoare, te duci la toaletă foarte des și unde să se ducă turiștii? Toți fac prin boscheți”, a precizat Ionuț Linte, patronul unei pensiuni, dar și consilier local în stațiune, conform Agerpres.
Petiție pentru acces liber la izvoare
Sursa citată mai menționează că localnicii au inițiat chiar o petiție online prin care solicită acces liber la apele minerale din stațiune: ”Apele minerale de la Băile Olănești sunt un dar unic al naturii, cunoscute de sute de ani pentru puterea lor vindecătoare. Ele au fost și trebuie să rămână ale tuturor românilor, nu proprietatea unei companii sau a unui grup de interese. În ultimii ani, accesul liber la aceste izvoare – cândva mândria stațiunii și bucuria oamenilor simpli – a fost tot mai restricționat. Concesiuni private, garduri și interese comerciale au ajuns să pună stăpânire pe ceea ce natura a oferit gratuit”, se arată în această petiție transmisă și membrilor Guvernului, autorităților județene, precum și Avocatului Poporului.
Poziția Primăriei Băile Olănești
Primarul orașului, Sorin Vasilache, a menționat că autoritatea locală nu poate interveni în contractul de concesiune: „Este un contract între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, care este în subordinea Guvernului României, a statului român și o societate privată, contract reglementat de prevederile Legii Minelor. Drept urmare, autoritatea publică locală nu poate interveni în modificarea acestui contract de concesiune. Acest lucru, consider eu, că se poate face prin modificarea Legii Minelor, a prevederilor legale în vigoare, care au permis părților să desfășoare licitația pentru obținerea licenței de exploatare a apelor minerale. Nu aveam în acest moment o adresă prin care s-a prelungit licența de exploatare, dar apreciem că acest lucru s-a făcut în 2022, pe o perioadă de cinci ani, având în vedere că în momentul de față SC Olănești Riviera administrează resursele minerale din Băile Olănești”.
Acesta a mai afirmat că 45% din valoarea redevenței încasate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale de la firma concesionară se întoarce la bugetul local.
Cele 30 de izvoare cu proprietăți terapeutice
În total, în Băile Olănești sunt 30 de izvoare captate cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, sodice și hipotone, care sunt recomandate în tratarea unei game largi de afecțiuni, de la cele digestive, renale și ale căilor urinare, cronice ale ficatului și căilor biliare, respiratorii, metabolice și de nutriție, până la boli profesionale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni endocrine și afecțiuni ginecologice cronice, mai notează Agerpres.
sursa foto: discover-valcea.com








