Consilierilor locali din Craiova li se propune să aprobe o nouă participare a Municipiului Craiova la competiția
internațională „Best Christmas Markets in Europe for 2025-2026”, organizată de European Best Destination. Pentru ca Bănia să concureze încă o dată în acest topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, autoritățile locale își asumă achitarea taxei de 29.690 euro, care va fi plătită în lei, la cursul de schimb valutar din ziua efectuării plății, practicat de banca comercială prin care se efectuează tranzacția.
Decizia urmează să fie luată în cadrul ședinței Consiliului Local, care va avea loc în data de 30.10.2025.
„În ultimii ani, municipiul Craiova a beneficiat de un plan complex de promovare turistică, inclusiv la nivel internațional, prin intermediul platformei de promovare turistică European Best Destinations, partener al Comisiei Europene prin rețeaua EDEN– European Destinations of Excellence, ca urmare a înscrierii în programele și competițiile desfășurate de această organizație”, se specifică în referatul de aprobare.
În urma campaniilor de promovare și a voturilor obținute de Craiova, la nivel internațional, în cadrul competițiilor propuse de organizația European Best Destinations, Bănia s-a clasat pe locul al șaselea în anul 2021, pe locul al treilea în anul 2022, pe locul al doilea în anul 2023 și pe locul al doilea în anul 2024, între cele mai frumoase destinații europene ce organizează târguri de Crăciun, respectiv pe primul loc, în anii 2023 și 2024, între destinațiile europene ce organizează cele mai frumoase târguri de Paște.
Prezența în aceste clasamente înseamnă mai mult decât locurile în sine obținute, Craiova surclasând orașe europene cu o îndelungată și marcantă tradiție turistică în acest domeniu.
„Beneficiile acestor participări în competițiile europene și ale promovării municipiului Craiova la nivel internațional s-au reflectat în creșterea vizibilității orașului în media internațională și națională, în creșterea numărului total de turiști ce au vizitat Craiova în ultimii ani– cu și fără cazare, dar și în creșterea încasărilor la bugetul local în mod direct și indirect– din taxa hotelieră, parcări și taxele pe domeniul public, prin efectul asupra economiei locale sau asupra instituțiilor de cultură. Spre exemplu, veniturile obținute în 2024 din taxa hotelieră au fost de 1.279.915 lei, față de 308.375 lei, cât s-a încasat la nivelul anului 2021. Conform statisticilor transmise de European Best Destinations, pagina cu rezultatul final obținut de municipiul Craiova în cadrul competiției The Best Christmas Markets in Europe 2024 locul al doilea– a fost distribuită de mai mult de 528.000 ori pe rețelele din social-media la nivel internațional și a fost vizualizată de mai mult de 6,3 milioane de călători care urmăresc site-ul www.europeanbestdestinations.com”, se mai menționează în documentația pusă la dispoziția consilierilor locali.
Târgul de Crăciun din Craiova se anunță unul spectaculos și în anul 2025. Autoritățile locale deja au început pregătirile pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Tema ediției din acest an va fi „Spărgătorul de nuci”, iar în Bănie se lucrează intens, încă de la începutul lunii octombrie, pentru tot ceea ce înseamnă ornamente.
Conform autorităților locale, ediția din acest an începe pe data de 14 noiembrie și va fi deschisă până pe 4 ianuarie 2026. Târgul de Crăciun din Craiova ar urma să aducă „fulgi de nea magici” și va fi structurat pe patru teme de poveste unice, menite să transforme fiecare colț al orașului într-un tărâm de basm.







