Ediția a XV-a a Zilelor Recoltei a început oficial la Râmnicu Vâlcea, în prezența autorităților locale și județene, a producătorilor și a publicului numeros. Timp de trei zile, între 10 și 12 octombrie, centrul orașului găzduiește peste 40 de producători agricoli din județele Vâlcea, Sibiu, Brașov, Olt, Argeș și Vrancea, dar și meșteri populari vâlceni, firme locale și terase de alimentație publică.
Primarul municipiului, Mircia Gutău, a deschis evenimentul și a subliniat importanța acestei tradiții pentru comunitate: „Zilele Recoltei au devenit o tradiție a orașului nostru, o sărbătoare a muncii producătorilor și a bucuriei vâlcenilor de a se întâlni în centrul urbei. Le mulțumesc tuturor celor care aduc în fața noastră roadele pământului și îi invit pe râmniceni să se bucure de aceste trei zile pline de culoare și gust autentic”, a declarat edilul.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj de susținere pentru agricultori și pentru organizatori: „Mai bun sau mai rău… cam așa a fost anul acesta cu recolta. În unele părți au fost mai multe fructe, în alte părți legume sau cereale… Agricultura e grea și se face cu efort. Totuși, Ziua Recoltei merită sărbătorită! Felicitări domnului primar Mircia Gutău și Primăriei Râmnicului pentru organizare! Mulțumesc pentru invitație!”.
Evenimentul este completat de un program artistic diversificat, desfășurat în fiecare zi, care aduce pe scenă artiști locali, ansambluri de dansuri populare și momente dedicate celor mici. Astfel, Zilele Recoltei nu sunt doar un târg de produse agricole și tradiționale, ci și o adevărată sărbătoare regională, care aduce împreună comunitatea, tradițiile și bucuria toamnei.








