Craiova: Alexandra Pițu a câștigat Trofeul „Maria Tănase”

Jurnalul Olteniei
#Alexandra Pițu

Craiova a trăit, timp de trei zile, un adevărat regal folcloric la Teatrul Național „Marin Sorescu”, unde s-a desfășurat cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Concurs Național de Folclor „Maria Tănase”. Aproape 100 de tineri din întreaga țară s-au înscris în competiție, însă doar 36 au rămas în finală. Câștigătorii au fost desemnați pe 25 septembrie, chiar în ziua omagierii marii artiste. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, sub egida Consiliului Județean Dolj.

Lacrimi și emoții la câștigarea trofeului

Alexandra Pițu

Înlăcrimată, câștigătoarea Trofeului „Maria Tănase”, Alexandra Georgiana Pițu, din Giurgiu, a urcat pe scenă și le-a mulțumit părinților pentru sprijinul necondiționat:

„Trăiesc cel mai frumos moment din viața mea. Nu-mi găsesc cuvintele. Am fost și acum doi ani și am obținut premiul Tinereții și în acel moment am simțit: eu o să vin și peste doi ani, eu sigur pot mai mult. Vreau să mulțumesc, din suflet, juriului, pentru încrederea acordată. Vreau să mulțumesc părinților mei minunați și vreau să le spun doar atât cred că este cel mai potrivit moment să le spun că dacă le-am greșit vreodată îmi cer iertare și că toată viața am să-i prețuiesc și am să le mulțumesc pentru că m-au educat și m-au crescut așa cum au știut ei mai bine. Mama, tata am reușit! E al nostru!”

Premiul i-a fost înmânat de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

„Sunteți șansa muzicii autentice românești!”

Oficialul doljean a subliniat importanța păstrării și promovării valorilor tradiționale:

- Advertisement -

„Îi felicit pe toți concurenții, premiați sau nu. Sunteți șansa muzicii autentice românești de a rămâne vie și pentru noile generații!
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această ediție – organizatorilor, juriului și marilor artiști consacrați care au oferit recitaluri de excepție.
În mod deosebit, le mulțumesc celor care au umplut sala Teatrului Național „Marin Sorescu” și nu au plecat decât după ultimul acord. Pentru dumneavoastră vom continua să susținem cultura în toate formele ei!”

De asemenea, Cosmin Vasile a ținut să mulțumească părinților concurenților pentru sacrificiile făcute în sprijinul copiilor lor.

Premii speciale și recunoștință pentru artiști

Premiul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj a fost câștigat de Valentina Vasia Oprea, din județul Olt.

Valentina Vasia Oprea Mirabela Gagiu

Distincția i-a fost oferită de managerul Centrului, Mirabela Gagiu, care a evidențiat succesul ediției:

„În cele trei seri, putem să spunem, că la Craiova a fost un regal folcloric, iar succesul acestor seri se datorează oamenilor implicați, pe care vreau, din suflet, să îi aplaudăm maestrul Nicolae Botgros și orchestra dumnealui, onoraților membri ai juriului care au avut o misiune dificilă dar extrem de importantă. Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, sub egida Consiliului Județean Dolj, și îi mulțumim domnului președinte Cosmin Vasile și întregii echipe. Am întâlnit foarte mulți tineri talentați. Vreau să fac o precizare: fiecare premiu a fost acordat după o selecție riguroasă.”

Managerul a mai adăugat că întregul proces de jurizare a fost înregistrat, pentru a asigura transparența competiției.

Premiul de popularitate, ales de public

Nici publicul nu a fost lipsit de voce. Premiul de popularitate, ales de spectatori, a ajuns la Iulian-Gabriel Liu, din județul Olt.

„Plec acasă cu inima împăcată că am atins sufletele dumneavoastră! Vreau să mulțumesc părinților mei, care sunt în sală acum, pentru tot ceea ce fac pentru mine”, a declarat tânărul.

În cadrul Festivalului au fost acordate premii și altor tineri care au impresionat prin talentul lor.

O tradiție de peste jumătate de secol

Festivalul „Maria Tănase”, inițiat în 1969 și ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție, rămâne una dintre cele mai importante manifestări dedicate muzicii populare românești. Ediția din 2025 marchează 56 de ani de existență, o adevărată datorie culturală față de patrimoniul imaterial al României și față de publicul care continuă să trăiască prin folclor.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol