Lipsa actelor de identitate și de stare civilă rămâne una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă cetățenii români de etnie romă. Subiectul a fost dezbătut în cadrul ședinței Grupului de lucru mixt pentru romi, desfășurată la Instituția Prefectului Vâlcea.
Sanda Mihai Valentin, șef serviciu în cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Vâlcea, a explicat prevederile legale: „Solicitarea înregistrării nașterii copilului se face la structura de stare civilă a primăriei în a cărei rază teritorială a avut loc nașterea sau la orice altă primărie, într-un termen de 30 de zile de la data nașterii copilului”.
După acest termen, înregistrarea se face până la un an cu aprobarea primarului, iar dacă este depășit un an, este necesar avizul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, termenul de soluționare fiind de 90 de zile. Oficialul a detaliat și lista documentelor obligatorii: certificatul constatator al nașterii (sau expertiză medico-legală în lipsa acestuia), actele de identitate ale părinților, certificatul de căsătorie (dacă părinții sunt căsătoriți).
Pentru persoanele peste 14 ani sunt necesare verificări suplimentare, iar cei peste 18 ani trebuie să prezinte și fotografie tip 3/4 cm. În cazul copiilor născuți în străinătate, certificatul emis de autoritățile străine trebuie transcris în registrele românești în termen de 6 luni.
Procedura este gratuită în cazuri justificate, la solicitarea direcțiilor de protecție a copilului.








