UAT Comuna Poiana Mare aduce la cunoștință publică intenția de dobândire în proprietate privată a imobilului situat în Comuna Poiana Mare, str. Independenței , T62 P14/2, județul Dolj, compus din teren în suprafață de 986 mp și construcție cu subsol, parter și 3 etaje în suprafață construită de 403 mp.
Parterul imobilului a aparținut societății SC General Comi S.A., conform actului de vanzare nr.4485/1993, societate radiată din Registrul Comerțului. În urma verificărilor efectuate imobilul nu a făcut parte din patrimoniul acestei societăți și nici nu au fost identificați alți proprietari.
Precizăm că imobilul se află în stare de abandon, nefiind revendicat de nicio persoană fizică sau juridică.
În conformitate cu prevederile art. 357 din Codul administrativ, UAT Poiana Mare intenționează să dobândească dreptul de proprietate asupra acestui imobil abandonat, în vederea includerii în domeniul privat al comunei și valorificării în interesul comunității locale.
Orice persoană care justifică un drept sau un interes legitim asupra imobilului menționat poate formula opoziție scrisă în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului anunț.
Opozițiile se depun la registratura Primăriei Comunei Poiana Mare, str. Independenței nr. 8-10, în intervalul orar 8:00-16:00, și trebuie să fie însoțite de documentele justificative.
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul primăriei, telefon 0251236284, email [email protected].
Prezentul anunț se publică în Monitorul Oficial Local, pe site-ul primăriei www.poianamare.ro, se afișează la sediul instituției și la locul situării imobilului, precum și în ziarul Jurnalul Olteniei.
PRIMAR,
Ing.Florin Dumitru







