Nu au fost identificate abuzuri sau tratament inuman care să pună în pericol persoanele aflate în serviciile sociale rezidențiale ale Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj din Dioști. Asta afirmă reprezentanții Agenției Județene pentru Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj care au făcut verificări în centre ale DGASPC, după ce, pe un cont de Facebook, au fost publicate fotografii cu persoane legate de paturi, însoțite de acuzații grave la adresa Centrului pentru Adulți din Dioști. Autorul susținea că imaginile i-au fost transmise de o angajată a centrului și cerea închiderea acestuia.

Fotografiile au stârnit o serie de reacții din partea multor utilizatori ai rețelei de socializare, inclusiv din partea politicienilor locali.

DGASPC Dolj a calificat postările drept „speculații răuvoitoare” și a anunțat imediat intenția de a face plângere penală pentru prejudicii de imagine, ceea ce a și făcut.
„Imaginile publicate în datele de 4 și 5 iulie 2025 pe un cont Facebook, a căror proveniență este atribuită în mod fals și cu evidentă rea-credință „Centrului de Adulți Dioști“, nu provin din și nu reflectă sub nicio formă situația din Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Gheorghe“ Dioști și, de altfel, din niciuna dintre structurile gestionate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj. Dorim să evidențiem faptul că toate centrele care aparțin DGASPC Dolj respectă normele și standardele specifice domeniului, sunt licențiate în urma evaluării lor de către autoritățile abilitate, iar politica toleranței zero față de violențe de orice natură sau rele tratamente este implementată la toate nivelurile decizionale și executive din cadrul direcției”, au arătat reprezentanții DGASPC Dolj.
Ulterior, imaginile au fost șterse.
Inspectorii AJPIS Dolj au controlat centrele din Dioști, dar și unul din Craiova și nu au constatat deficiențe majore. Sunt necesare însă unele reparații.
Iată comunicatul transmis de directorul instituției, Elena-Mihaela Cocora:
Urmare a postărilor din social media cu privire la condițiile de cazare și modul de îngrijire a beneficiarilor din cinci centre care aparțin furnizorului de servicii sociale DGASPC Dolj, două echipe de inspectori sociali din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj au desfasurat in perioada 06.07.2025-07.07.2025 misiuni de control inopinat la cinci servicii sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, după cum urmează:
- Centrul de Îngrijire si Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități “Sf. Gheorghe”, din localitatea Dioști (cod serviciu social 8790 CR-D-I);
- Centrul de îngrijire si Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități “Sf. Gheorghe” –II- din localitatea Dioști (cod serviciu social 8790 CR-D-I);
- Casa de tip familial “Ana” (cod serviciu social 8790 CR-C-I) din localitatea Dioști;
- Casa de tip familial “Ioana” (cod serviciu social 8790 CR-C-I) din localitatea Dioști;
- Casa de tip familial „Elisabeta” (cod serviciu social 8790 CR-C-I) din localitatea Craiova.
Misiunile de control inopinat au avut ca obiectiv verificarea celor relatate în spațiul public.
Astfel, au fost verificate standardele minime de calitate privind cazarea, îngrijirea personală, alimentația, siguranță si protecție, spații igienico-sanitare prevăzute de legislația în vigoare.
La Casa de tip familial “Ioana” din localitatea Dioști nu au fost dispuse masuri.
La celelalte patru centre verificate, în urma controlului, s-a constatat că sunt îndeplinite standardele minime de calitate, dar și existența unor deficiențe, respectiv:
- Unele dormitoare prezintă urme de murdarie pe pereți, necesitând igienizarea;
- Mobilierul din unele dormitoare prezinta un grad de uzura ridicat, necesitând reparații/înlocuire;
- Scara de acces în centru pe partea laterală a clădirii, precum și scara de la spălătorie erau deteriorate, necesitând reparații;
- Unele calorifere prezentau urme de rugină, necesitând înlocuire;
- Unele uși prezentau defecțiuni la sistemul de închidere, necesitând reparații;
Inspectorii sociali au dispus măsuri de remediere, după cum urmează:
-Asigurarea condițiilor de minim confort, siguranță și igienă pentru beneficiari, în sensul remedierii deficiențelor constatate, astfel : igienizarea din unele dormitoare ; repararea/înlocuirea mobilierului uzat din unele dormitoare; repararea scarii de acces pe partea laterala si a scarii de la spalatorie; înlocuirea caloriferelor care prezintă urme de rugină ;repararea usilor care prezintă defecțiuni la sistemul de inchidere; asa cum prevad standardele minime de calitate prevazute Ordinul nr.82/2019.
Măsurile vor fi monitorizate de inspectorii sociali din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj, la termenele stabilite.
La data misiunilor de inspecție, inspectorii sociali nu au identificat fapte sau aspecte care să duca la confirmarea unor suspiciuni de abuz, neglijare, discriminare sau tratament degradant sau inuman care sa puna in pericol persoanele aflate in serviciile sociale rezidențiale verificate.
Reamintim că și Poliția derulează o anchetă cu privire la posibile abuzuri, în urma unui denunț.








