Statul român este obligat să returneze companiei Ford Otosan aproape 4 milioane de euro, decizie dată, luni, de Curtea de Apel București, scrie craiovajust.ro Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Ford Otosan a dat ANAF-ul în judecată în 2017 după ce, în urma unui control fiscal derulat în perioada 2014-2016, a fost obligată să plătească suplimentar peste 18,5 milioane de lei.
Acum, autoritățile sunt obligate să restituie companiei suma de 18.552.650 lei, reprezentând TVA în valoare de 11.910.220 lei şi accesorii aferente în valoare de 6.642.430 lei și, în plus, să plătească și dobânda fiscală până la data restituirii efective. Pe lângă aceste sume, statul va achita către Ford și cheltuieli de judecată în valoare de peste 117.000 de lei, aferente ambelor cicluri procesuale.
Ford a câștigat și anularea raportului prin care i s-a impus măsura diminuării pierderii fiscale cu valoarea de 72.585.368 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile achiziţionate de la entităţi din Grupul Ford, cât şi de la colaboratori externi, considerate nedeductibile la calculul profitului impozabil.
„Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate ca nefondată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor şi respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani achitate şi respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite cererea de chemare în judecată. Anulează decizia de soluţionare a contestaţiei nr.1/06.01.2017 şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr.113935/24.04.2017, anulează în parte decizia de impunere nr.226/14.06.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr.148/14.06.2016 în ceea ce priveşte suma de 18.552.650 lei, anulează în parte dispoziţia de măsuri nr.59/21.06.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr.148/14.06.2016 în ceea ce priveşte măsura diminuării pierderii fiscale de 72.585.368 lei şi obligă pe pârâta ANAF (subrogată în drepturile şi obligaţiile Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili) la restituirea către reclamantă a sumei de 18.552.650 lei, la care se adaugă dobânda fiscală calculată de la data achitării sumei de bani şi până la restituirea efectivă. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 117.686,77 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (fond şi recurs-primul ciclu procesual, fond-al doilea ciclu procesual). Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune, în caz de formulare, la Curtea de Apel Bucureşti-secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 08.07.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței.








