Olguța Vasilescu a prezentat, vineri dimineața, bugetul orașului pentru anul 2025. Primarul Craiovei a explicat câți bani va avea municipiul, unde vor fi distribuiți și în ce fel. Astfel, conform informațiilor transmise de edil, Bănia va beneficia, în acest an, de un buget total consolidat în valoare de 417 milioane de euro (2.08 miliarde lei).
Taxele locale și cotele din impozitul pe venit reprezintă baza bugetului pentru anul 2025. În rest, Primăria se bazează pe bani de la Consiliul Județean Dolj, pe subvenții pentru sănătate, pe fonduri guvernamentale și pe bani europeni.

„Facem precizarea că valoarea investițiilor propuse a fi realizate din bugetul local, în valoare de 163 milioane lei , înregistrând o ușoară scădere față de anul 2024. Diferența fiind alocată pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Am majorat alocările pentru învățământ și asistență socială, iar cele pentru sănătate sunt mai mici, pentru că au fost finalizare o parte din proiectele cu finanțare nerambursabilă, destinate dotării spitalelor.
Continuăm cu lucrările de reparație a străzilor. Astfel, sumele alocate, anul acesta, sunt mai mari. Subvenția pentru energia termică, de anul acesta, a crescut puțin, în condițiile în care nu am mai primit în completare sume de la bugetul de stat. În ceea ce privește proiectele cu finanțare europeană, vor fi finalizare cele aflate în derulare și vom demara proiecte noi. Demarăm proiecte noi și pentru parcuri, panouri fotovoltaice și modernizarea sistemelor de gestionare a deșeurilor”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.
Iată câteva dintre sumele prezentate în buget:
- Poliția Locală Craiova – 35,6 milioane de lei. Pentru funcționarea și întreținerea instituției subordonate Primăriei Craiova, pentru activitatea de protecție civilă și achiziția de sirene electronice.
- Educație – 317 milioane de lei. Pentru funcţionarea şi întreţinerea celor 12 creşe, 43 grădinițe, 23 şcoli și 25 licee, seminarii şi colegii de pe raza municipiului Craiova, funcţionarea şi întreţinerea celor 16 unități de învăţământ particular, plata burselor elevilor din învăţământul particular, drepturile băneşti ale copiilor cu CES și stimulentele financiare acordate copiilor din familii defavorizate, în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar.
- Sănătate – 72,5 milioane de lei. Din această sumă, 34 de milioane de lei sunt direcționați către secțiunea de dezvoltare.
- Cultură, recreere și religie – 182 milioane de lei.
După ce a prezentat bugetul, primarul Craiovei a citit și câteva dintre cerințele cetățenilor care plătesc taxe în oraș. Printre observații s-a numărat și cea a unei femei care cerea ceva mai mulți bani pentru culte. Olguța Vasilescu a ținut să explic faptul că autoritățile s-au ocupat deja de donații: „Anul acesta am donat 700.000 de lei pentru Biserici”.
Craiovenii au mai cerut piste pentru biciclete, reparații canalizări, renovarea anumitor străzi sau plantare de pomi în diverse cartiere.