Cooperare între civili și militari. Delegație româno-americană, în Mehedinți

Jurnalul Olteniei

Consolidarea parteneriatului strategic și întărirea capacității de reacție în situații de criză au fost puse în discuție, la Palatul Administrativ din Mehedinți, unde autoritățile județene au primit vizita unei delegații mixte româno-americane, formate din specialiști în cooperarea dintre civili și militari.

„Împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și comandantul Centrului Militar Județean, Vîlceanu Claudiu, am discutat aspecte esențiale privind consolidarea colaborării interinstituționale și creșterea capacității de reacție în situații de criză.

Vizita, facilitată de Batalionul 1 CIMIC (Civil – Military Cooperation), a avut ca principal obiectiv schimbul de informații și bune practici în domeniul cooperării civili-militari. În cadrul întâlnirii, au fost abordate teme referitoare la gestionarea situațiilor de urgență, creșterea rezilienței instituționale și importanța pregătirii continue a structurilor implicate în protecția civilă.

Parteneriatul strategic româno-american reprezintă un pilon important pentru stabilitatea și securitatea regiunii noastre, iar colaborarea dintre autoritățile locale și structurile militare contribuie semnificativ la siguranța comunității”, a declarat prefectul de Mehedinți, Alin Iusuf.

Acestea nu au fost singurele subiecte atinse.

- Advertisement -

„În cadrul întâlnirii, am discutat despre infrastructura rutieră și de sănătate din județul Mehedinți, dar și colaborarea bună dintre instituțiile locale și structurile de intervenție de la nivelul județului. Mulțumim tuturor celor implicați și ne reafirmăm angajamentul pentru o cooperare solidă în beneficiul cetățenilor județului Mehedinți!

Important este să ne simțim în siguranță, iar colaborarea cu partenerii internaționali are un rol esențial pentru asigurarea stabilității și securității”, a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol