Satul din Gorj unde tinerii au venit să investească

Grosu Claudia
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Urmează să fie construite trei complexe turistice

Din ce în ce mai mulți tineri aleg să se întoarcă la rădăcini și să investească în satele lor natale sau în cele unde au crescut. Un exemplu este comuna Săcelu, unde urmează să fie construite trei complexe turistice, unul dintre investitori fiind plecat în străinătate de mai bine de 20 de ani.

„Unul dintre complexele turistice este construit de doi frați care sunt plecați de peste 20 de ani in Spania. Au și acolo o afacere pe care o administrează împreună și vor să facă și în Săcelu un complex turistic, cu bungalow -uri, spații de cazare, restaurante, foișor, piscină și loc de joacă. A cumpărat aici o proprietate, au demolat și acum se apucă de construit. Sunt din comună, au crescut aici dar nu știu dacă vor să și rămână, mai ales că au o afacere și în Spania. În primă fază vor să investească aici și așa e cel mai important”, a declarat Gheorghe Dumitrelea, primarul din Săcelu, conform Pandurul.

Pe lângă cei doi frați mai sunt alți doi tineri care vor să investească în turism în comuna Săcelu. „Mai avem doi investitori care vor să facă tot complexe turistice, sunt tineri din familii bune, unul dintre ei va face și ciubăre. Sunt toate trei complexele pe o distanță de un kilometru. Pentru comuna Săcelu însemnă mult, însemnă locuri de muncă, dezvoltare și mai mulți turiști. Asta e singura șansă pentru dezvoltarea comunei. Eu sper să rezolv și problema canalizării și să încep din toamnă asfaltările pentru că la unul dintre investitori, drumul este neasfaltat”, a mai spus Gheorghe Dumitrelea.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol