De ce se va scumpi prețul distribuției energiei termice în Râmnicu Vâlcea

Niculescu Andi

Cu adresa nr. 19060/13.07.2023, CET Govora a solicitat Consiliului Local Râmnicu Vâlcea adoptarea unei hotărâri privind majorarea preţului pentru activitatea de producere, transport şi distribuţie a energiei termice furnizate în sistem centralizat.

În Municipiul Râmnicu Vâlcea, la nivelul de 493.77 lei/Mwh, respectiv 574,26 lei/Gcal. exclusiv TVA, anexând în acest sens Decizia ANRE nr. 1706 din 28.06.2023, prin care a fost aprobat preţul de producere de 323.86 lei Mwh respectiv 376.65 lei/Gcal. exclusiv TVA, pentru energia termică livrată în SACET sub formă de apă fierbinte în perioada iulie-octombrie 2023, din centrala CET Govora, iar tarifele serviciilor de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Râmnicu Vâlcea rămânând nemodificate.

Prin sentinţa civilă nr.504/2024 Tribunalul Vâlcea a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de societatea CET GOVORA şi a obligat Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea să adopte. în termen de 30 de zile de la pronunţare, hotărâri prin care să soluţioneze propunerile reclamantei de modificare a preţului energiei termice produsă în sistem centralizat, transmise dc către reclamantă prin adresele nr. 19060/13.07.2023, respecliv 31064/09.11.2023, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

Ulterior, reclamanta – societatea CET GOVORA a formulat recurs ce a fost soluţionat definitiv de către Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă pronunţată la data de 16 decembrie 2024, situaţie în care, instanţa de recurs a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a obligat pârâtul Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea la adoptarea, în termen de 30 de zile de la pronunţarea Deciziei civile, a hotărârii privind aprobarea preţului de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Râmnicu Vâlcea, sub sancţiunea achitării de penalităţi în cuantum de 500 lei pentru flecare zi de întârziere datorate până la executarea acestei obligaţii.

De asemenea, a obligat pârâţii la plata, către reclamantă, a sumei de 11.580.348,64 lei cu titlu de despăgubiri, sumă actualizată cu indicele de inflaţie precum şi a dobânzii legale aferente.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol